„Îngropând mașina de scris”: memoriile unei imigrante românce, despre comunismul văzut prin ochi de copil

În cele peste două decenii care au trecut de la moartea lui Ceaușescu, victimele comunismului pot, în sfârșit, să-și spună poveștile, unele de groază, altele cu un umor negru minunat, în ciuda unui regim care a muncit din greu să sufoce nu numai libertatea, ci chiar esența umanității. Aceasta este și povestea lui Carmen Bugan și a familiei sale.

Ei au emigrat din România în orașul american Grand Rapids, din statul federal Michigan (SUA), în noiembrie 1989, după ani de hărțuiri politice din cauza protestelor anti-ceaușiste ale tatălui. 

După mai bine de două decenii de când a fugit din țară, Carmen revine constant asupra experienței sale din timpul comunismului pe care a descris-o în cartea sa intitulată „Îngropând mașina de scris” („Burying the typewriter”), încă netradusă în limba română.

Lucrarea ei a atras atenția presei americane, publicația „The Rapidian” rugând-o să-și descrie cartea și trăirile din așa-numită „Epocă de Aur” în cadrul unui interviu.

Copilăria idilică, în coliziune neintenționată cu istoria

Carmen Bugan a scris despre „totalitarismul văzut prin ochii unui copil”. Memoriile ei contopesc și evită în același timp, literatura mărturisirii. 

În carte, tatăl său, un disident dintr-un sătuc al României, scrie, noaptea, pamflete anticomuniste la o mașină de scris neînregistrată pe care o ține îngropată în curte, căci toate mașinile de scris din vremurile respective trebuiau înregistrate la poliție. 

În carte apar poze cu această mașină de scris, poze care au fost recuperate din arhivele securității, făcute de polițiști atunci când tatăl său a fost arestat pentru „crime împotriva guvernului socialist”.

Totuși, cartea nu este despre tiranie, ci este o poveste a unei copilării idilice care are o neintenționată coliziune cu istoria. Carmen a scris despre o copilărie fericită, trăită la țară, despre o joacă continuă în livadă, despre mulsul vacilor și fugărirea găinilor, despre nopți de iarnă petrecute la gura sobei împreună cu o bunică ale cărei mâini puteau transforma simple ingrediente într-un festin, scrie publicația americană „Star Tribune”. 

Ideea cărți i-a venit atunci când era însărcinată cu primul copil. Și-a dat seama că trebuie să îi spună despre originile lui, originile familiei, despre cum au fugit din România și despre cum nu se vor întoarce acolo.

Poveste-model pentru un întreg bloc comunist

Această poveste nu este numai a ei. Carmen precizează pentru „The Rapidian” că este, implicit, și povestea părinților ei, în special, povestea tatălui și lupta lui împotriva comunismului. „Mă simt împlinită pentru că am găsit un mod de a-i onora pentru felul în care și-au trăit viața”, spune Carmen Bugan pentru „The Rapidian”.

Lucrul la această carte a făcut-o să insiste pe documentare și, în acest fel, a primit acces la aproape 1.500 de pagini din dosarele securității despre tatăl ei. „Acum înțeleg mult mai bine câte suferințe au îndurat părinții mei numai pentru că și-au exprimat idealurile politice”, mărturisește Carmen.

Cartea este scrisă din perspectiva copilei de atunci, fapt ce a făcut-o să-și amintească magia acelor ani, rădăcinile sale și fericirea de a avea o familie mare și iubitoare. 

Acțiunile tatălui, Ion Bugan, deși eroice, nu au fost unice. Povestea lui este doar una din multele care, poate, până acum, au rămas nescrise. „Așa că am simțit că am spus o poveste-model, reprezentativă pentru un întreg bloc comunist, o poveste cu care ar trebui să ne mândrim”, povestește autoarea.

SCURTĂ BIOGRAFIE

Familia Bugan a fost întâmpinată de Biserica Unită a lui Dumnezeu, o comunitate foarte primitoare din SUA, care i-a ajutat să învețe engleză, să se integreze, să-și găsească slujbe. Totodată, le-au acordat cel mai important lucru dintre toate: înțelegere. Primirea călduroasă i-a făcut să simtă atâta recunoștință încât, la peste 23 de ani de atunci, simt nevoia de a răscumpăra binele făcut prin muncă în folosul comunității. 

Născută în comuna Nănești din județul Vrancea, Carmen lucrează în prezent ca profesoară, dar cochetează și cu literatura. Dar românca fugită din țară în urmă cu peste două decenii                                              este realizată și ca poetă. În 2004, și-a publicat prima colecție de poezii intitulată „Trecând Carpații”, iar în curând își va lansa sub forma unei cărți teza sa de doctorat, efectuată la Universitatea britanică Oxford, care constă într-un studiu critic al poeziei irlandeze. Totodată, Carmen lucrează la o nouă carte despre o călătorie la Cortina de Fier, carte bazată pe viața tatălui ei. 

Din anul 2000, s-a întors în Europa, mai întâi ca studentă la Oxford și apoi ca scriitor la Geneva, Elveția. În prezent, locuiește în apropierea orașului elvețian, împreună cu soțul de origine italiană și cu cei doi copii ai lor.