FRAGMENT „Ultimele zile ale Occidentului”, de Matei Vişniec, în librării

„Ultimele zile ale Occidentului” de Matei Vişniec abordează problema declinului Occidentului., prin prisma unor fabule filosofice, povestiri şi confesiuni. „Adevărul” prezintă, în premieră, fragmente din volumul lui Vişniec, apărut la Editura Polirom.

Ca jurnalist la Radio France Internationale, Matei Vişniec se confruntă zilnic cu întrebări precum: A intrat Occidentul  în faza finală a declinului? Moare civilizaţia occidentală? Va fi Europa Occidentală islamizată, africanizată, ocupată de milioane de migranţi veniţi din Africa şi din Asia? Asistăm la dispariţia omului alb?” Ca scriitor, a decis să le abordeze „oarecum altfel, prin prisma unor fabule filozofice şi a unor povestiri cu aer dilematic, dar şi prin cîteva confesiuni”, după cum precizează chiar el. 

-FRAGMENT-

„Traversînd holul imens al gării şi furnicarul uman, Adam Zamoyski dădu cu ochii de un mare brad de Crăciun instalat în faţa restaurantului Le Train Bleu şi avu o revelaţie. Sigur, toate acele articole încercînd să demonstreze că lumea o ducea mai bine în prezent decît în urmă cu cîteva decenii aveau o legătură directă cu perioada comercială din preajma Crăciunului! „Cum de nu m-am gîndit la asta!“, exclamă Adam Zamoyski. Toate se legau, de fapt. Presa era în cîrdăşie cu marile magazine şi cu agenţii comerciali. În preajma sărbătorilor de iarnă, populaţia trebuia îndemnată să scoată bănuţul şi să cumpere milioanele de mărfuri de care nu avea nevoie. Şi atunci, omul trebuia pus într-o stare sufletească propice consumului, stimulat să-şi deschidă punga şi să-şi pună în circulaţie economiile… „Ce porci!“, murmură Adam Zamoyski ieşind pe esplanada din faţa gării şi încercînd să se orienteze pentru a-şi continua drumul pe jos spre Sena.

Parisul îl întîmpină brutal cu zgomotele lui isterice, cu aerul lui poluat şi cu lumea lui pestriţă. Trecuseră zece ani de cînd Adam Zamoyski nu avusese nici un motiv să mai vină în oraşul unde îşi începuse de fapt, în 1968, ca proaspăt refugiat politic polonez, o nouă viaţă… Hm, ceva, ceva începu să se agite în inima sa. Viermele nostalgiei sau al regretului? „Poate n-ar fi trebuit să părăsesc acest oraş, poate n-ar fi trebuit să o ascult pe Irène, poate n-ar fi trebuit să mă îngrop la ţară, poate…“

— Doriţi un taxi ?

Întrebarea, dar mai ales accentul arab al celui care o formulase îl întrerupseră pe Adam din reverie. Se grăbi să răspundă, însă cu accentul său polonez:

— Nu, nu merg departe, merg doar pînă la Biblioteca Naţională. Mulţumesc, dar prefer să merg pe jos. Cred că în zece minute am să ajung…

Omul care voise să-şi ofere serviciile îi întoarse spatele imediat după primul nu, ceea ce îl întristă puţin pe Adam. Nu era deloc de mirare. Raportul oamenilor cu timpul, mai ales în marile oraşe, se pervertise total. Nimeni nu mai avea timp de nimic şi pentru nimeni. Iar timpul cîştigat prin accelerarea mijloacelor de transport, de exemplu, nu era investit în sensul bun, în relaţii umane. „Degeaba cîştigăm timp mişcîndu-ne mai repede dacă nu ne hrănim sufletele cu acest surplus de minute sau de ore“, medită domnul Adam Zamoyski.

Adam făcu cîţiva paşi pe esplanada din faţa gării şi apoi întoarse capul ca să admire turnul cu ceas. Gare de Lyon era un loc de care se simţea ataşat, întotdeauna i se păruse, în anii cît locuise la Paris, că această gară avea ceva luminos, că degaja un aer mai optimist decît altele. De aici plecau trenurile spre Sud, spre Mediterana şi spre soarele Sudului, şi poate din farmecul acestei destinaţii venea şi aerul de optimism al gării. Dintre toate punctele cardinale, Sudul i se părea cel mai prietenos. Nordul avea ceva sever şi rigid, estul ceva perfid şi nesincer, iar vestul ceva orgolios şi înşelător. Numai Sudul era tonic şi deschis…” (Copyright: Editura Polirom)

Poet, dramaturg, romancier, jurnalist, Matei Vişniec (foto: dreapta) s-a născut pe 29 ianuarie 1956 la Rădăuţi, în nordul României. A debutat cu poezie în 1972 în revista Luceafărul. Mai tîrziu, stabilit la Bucureşti, unde a făcut studii de filozofie şi istorie, s-a numărat printre fondatorii Cenaclului de Luni, condus de criticul Nicolae Manolescu. Cîştigător al Concursului Editurii Albatros în 1980, debutează cu volumul de versuri La noapte va ninge. A publicat cinci volume de poezie, şase romane şi peste 50 de piese de teatru. Din 1987 trăieşte în Franţa, iar din 1990 este jurnalist la Radio France Internationale. După căderea comunismului, în 1989, şi-a desfăşurat activitatea între Franţa şi România, între două culturi şi două limbi, între Vest şi Est. Piesele sale sunt traduse şi jucate în peste 30 de ţări.

A fost distins cu numeroase premii, începînd cu Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor, în 1984, pentru volumul Înţeleptul la ora de ceai. 

A  obţinut, printre altele, Premiul Academiei Române în 1998 şi Premiul Uniunii Teatrale din România (UNITER) pentru cel mai jucat dramaturg român contemporan în 2016. În Franţa, i-a fost decernat de mai multe ori Premiul Presei la Festivalul Internaţional de Teatru de la Avignon. În 2009, Societatea Autorilor şi Compozitorilor Dramatici (SACD) îi acordă Premiul European, iar în 2016, romanul Negustorul de începuturi de roman primeşte Premiul Jean Monnet pentru literatură europeană