FOTO România anilor '60, surprinsă în imagini de un fotograf american

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În 1964, Carl Mydans, fotograful revistei americane „LIFE“, a venit într-o vizită în România – pe atunci Republica Populară Română –, cu un an înainte de moartea liderului comunist al ţării din acea vreme, Gheorghe Gheorghiu-Dej. Seria sa de fotografii controlate de sistem suprind perfect modul în care aparatul de propagandă lucra pentru a fabrica, şi peste hotare, o imagine idilică a vieţii sub Partidul Comunist Român.

O Românie ideală – asta surprind imaginile fotografului american. Cu o economie în plină expansiune, cu oameni aparent fericiţi, încântaţi că iau parte la manifestaţiile de pe străzile oraşelor, şi mândri de liderii ţării ei, despre România anului 1964 mai că ai spune că era ţara unde ţi-ar fi plăcut să trăieşti. Doar că, pe verso, albul fotografiilor ar trebui completat cu cealaltă faţa a ţării, cea nevăzută, dar reală, din acea vreme. Privirile plină de frică ale oamenilor, restricţiile de toate felurile, teroarea din puşcăriile comuniste (desfiinţate, prin decret, în vara acelui an), unde au murit sute de mii de români pentru că s-au împotrivit sistemului exprimă o epocă a lui Dej mai apropiată de realitate. Dar regulile erau altele în comunism: pentru a putea realiza fotoreportajul, fotograful era permanent urmărit de autorităţi, iar grija lor era, printre altele, ca obiectivul aparatului său de fotografiat să fie îndreptat numai spre marile realizări ale partidului. Imaginea României comuniste trebuia să fie imaculată şi numai aşa arătată întregii lumi! Rezultatul? O impecabilă reprezentare de cum funcţiona propaganda comunistă furnizată – cum altfel? – ironic de o publicaţie americană.

Întreaga galerie foto poate fi văzută aici.

Mai multe pentru tine:
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Cele trei zodii care trag lozul câștigător începând cu 15 decembrie. Vor triumfa pe toate planurile, niciodată nu au avut așa noroc
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile