Eduard al VII-lea a inventat un scaun pentru „amor“, care îi satisfăcea apetitul carnal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regele Eduard al VII-lea al Marii Britanii era prietenos, afectuos, manierat, dar avea şi o reputaţie pentru plăcerile carnale. De altfel, în popor era poreclit „afemeiatul Bertie“.

Eduard s-a născut în 1841 la Londra, fiind fiul cel mai mare al Reginei Victoria. După moartea mamei sale, în 1901, a fost încoronat rege al Angliei. Până atunci, însă, prinţul şi-a cam făcut de cap. Şi, pentru a se feri de ochii mamei sale, faimoasă în tot regatul pentru modestia ei, Eduard petrecea mult timp la Paris, unde a avut numeroase aventuri amoroase.

Eduard nu a fost nici pe departe un bărbat atrăgător, nici măcar în tinereţe, dar, fiind moştenitorul unei monarhii, farmecele sale erau de altă natură. Era foarte discret în ceea ce priveşte relaţiile sale amoroase şi a ars chiar şi scrisorile de dragoste ale amantelor pentru a ascunde dovezile infidelităţilor lui.

A avut sute de aventuri şi, pentru că fizicul masiv era un mare impediment în viaţa sexuală, a inventat un scaun mai special care să-l ajute.

Citeşte aici povestea regelui cuceritor, află câte amante a avut şi cum funcţiona scaunul său pentru... sex. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model