Duminică târzie cu Ana Ularu şi Istvan Teglas, la Godot Café-Teatru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorii Ana Ularu (28 de ani) şi Istvan Teglas (32 de ani) vor interpreta rolurile principale în spectacolul „În parc“, o comedie scrisă şi regizată de Radu Iacoban (31 de ani). Spectacolul va avea loc duminică, 6 aprilie, de la ora 22.00, la Godot Café-Teatru.

În parcul în care se va desfăşura acţiunea se va afla o bancă goală, pe care vor lua loc, pe rând, patru cupluri. Astfel, Istvan Teglas şi Ana Ularu vor fi: Eminescu şi Veronica Micle, Regele Ferdinand şi Miţa Biciclista, criminalul în serie Râmaru şi Mihaela, precum şi un el şi o ea din zilele noastre. 

 „Te gândeşti că poate acolo, într-o zi, Eminescu şi Veronica Micle şi-au spus vorbe de amor. Sau că Regele Ferdinand şi Miţa Biciclista puneau ţara la cale înainte de Primul Război Mondial. Sau că Ion Râmaru îşi dădea întâlnire cu o fată. Şi apoi sună telefonul şi vezi că e prietenul/prietena care îţi spune că întârzie un pic. Şi îţi aminteşti de ce eşti acolo. De ce ai venit în parc“, a declarat regizorul Radu Iacoban. 

„O bancă dintr-un parc devine, de-a lungul timpului, martor la pasiunea dintre un poet naţional şi o Veronica, la spionajul unei Bicicliste pentru un Rege, la îndrăgostirea unui criminal şi blazarea unei relaţii contemporane. Doi actori ori patru epoci egal opt personaje savuroase şi comice“, a spus actriţa Ana Ularu despre spectacolul „În parc“. 

Ana Ularu s-a născut pe 26 iunie 1985, la Bucureşti. Aceasta a debutat în film la 9 ani, în două coproducţii româno-franceze, „Meurtres par procuration“ şi „Passion mortelle“, iar la 17 ani a fost distribuită în rolul Lolitei, unde a jucat alături de Ştefan Iordache. A câştigat, printre altele, premiul Gopo pentru cea mai bună actriţă în rolul principal din filmul „Periferic“ şi trofeul Boccalino, oferit de criticii elveţieni de la Festivalul de Film de la Locarno. În 2012, Ana Ularu a fost selecţionată în programul „Shooting Stars“, la Festivalul de Film de la Berlin, iar în 2013 a interpretat rolul lui Alice din pelicula „Sunt o babă comunistă“, regizată de Stere Gulea. 

  Eminescu (Istvan Teglas) şi Veronica (Ana Ularu)      FOTO: Godot Café-Teatru

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie