„Dragobete. Sărbătoarea iubirii la români”, împreună cu ziarul „Adevărul”

Până şi iubirea îşi are propria ei legendă. Pe plaiurile româneşti, aceasta provine dintr-un vechi cult dacic al unui zeu al iubirii aparte care a ajuns în zilele noastre să întruchipeze personificarea lui Dragobete. Începând de luni, 19 februarie, cu ziarul „Adevărul” apare şi „Dragobete. Sărbătoarea iubirii la români”, volum cu legende şi tradiţii româneşti despre această sărbătoare românească.

După volumul de pe 19 februarie, "Dragobete. Sarbatoarea iubirii la romani", vor apărea, în următoarele două zile de luni, 6 februarie,  – „Când era bunica fată. Femeile de odinioara”  şi, 5 martie, – „Femeile din viaţa neamului nostru” de Nicolae Iorga. Preţul pachetului, ziar şi carte, este de 12, 99 lei.

Dragobete a fost fiul babei Dochia, care în tinereţe fusese deosebit de frumoasă. La naştere el a avut ca ursite Primăvara care i-a dăruit iubirea, prospeţimea florilor şi tinereţe fără bătrâneţe, Vara care i-a dăruit dulceaţa fructelor şi căldura dragostei, Toamna care i-a oferit un fluier pentru a-i înveseli pe oameni cu cântecele lui, iar cea de-a patra ursitoare, Iarna i-a dat o îmbrăcăminte albă cu sclipiri de diamante. Dragobete a ajuns să fie îndrăgit şi iubit atât de femei, cât şi de bărbaţi. Se pare că toate darurile l-au ajutat să seducă toate tinerele care îi ieşeau în cale, motiv pentru care a devenit simbolul dragostei. Totuşi, într-o zi, când deja era tânăr fecior, a întâlnit un înţelept care l-a dus în munte şi l-a învăţat totul despre plante şi animale. În noaptea de 23 spre 24 februarie el apărea în visele băieţilor şi îi iniţia în tainele iubirii. După sute de ani în care Dragobete i-ar fi învătat pe oameni să iubească, el a murit şi a fost transformat într-o plantă numită năvalnic, care apare primăvara devreme în poieni.

În zilele noastre oamenii celebrează iubirea în amintirea frumosului Dragobete pe 24 februarie. Sărbătoarea este specifică zonei de sud a ţării (Oltenia, Muntenia şi parţial Dobrogea).

Obiceiul are o tradiţie milenară şi marchează începutul primăverii, renaşterea naturii, a dragostei, a apropierii. Tânăr chipeş şi năvalnic, Dragobetele este peţitorul păsărilor care, la sfârşit de februarie, încep să îşi caute perechea şi să îşi cânte iubirea.

Românii mai numeau sărbătoarea Dragobetelui şi “Logodna păsărilor”, deoarece în această zi păsările se împerecheau şi îşi făceau cuib. În lumea satelor, această presupusă logodnă a păsărilor a fost adoptată simbolic de către oameni. Se credea ca păsările neîmperecheate în această zi rămâneau stinghere până la Dragobetele din anul viitor, ceea ce era valabil şi în lumea oamenilor.

Un rol important în această sărbătoare, mai ales pentru tinerele fecioare, îl aveau plantele. Una dintre acestea ar fi cea numită “Floarea iubirii”, o plantă cu frunze în formă de lance şi flori roz-purpurii, care creştea în locuri înalte. Fata îndrăgostită se culca cu această floare sub pernă şi dacă îl visa pe cel iubit era semn bun că se puteau căsători.