Dezbatere despre viaţa sfântului Francisc din Assisi, în Săptămâna Patimilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scriitorul grec Nikos Kazantzakis

Pe 26 aprilie, marţi, va avea loc un eveniment dedicat romanului "Sărăcuţul lui Dumnezeu" la librăria Humanitas de la Cişmigiu. Romanul este scris de scriitorul grec Nikos Kazantzakis şi spune povestea sfântului Francisc din Assisi. Evenimentul va începe la ora 19.00. Adevărul.ro vă prezintă un fragment din roman

Marţi, 26 aprilie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu va avea loc o seară dedicată romanului "Sărăcuţul lui Dumnezeu" de Nikos Kazantzakis, una dintre cele mai iubite şi traduse capodopere ale scriitorului grec. Roman ce recompune viaţa Sfântului Francisc din Assisi, Sărăcuţul lui Dumnezeu, a fost tradus în peste treizeci de limbi şi publicat în mai mult de patruzeci de ţări, multe dintre versiuni, precum cea germană, engleză ori spaniolă, cunoscând mai bine de zece ediţii succesive. Traducerea în limba română este semnatată de Ion Diaconescu.

Sfântul Francisc este, aşa cum ni-l înfăţişează şi Kazantzakis, întruchiparea eternei, scrâşnitei înfruntări dintre spirit şi carne, a aspiraţiei către mântuire, credinţă şi dragoste – de Dumnezeu, de oameni, de întreaga creaţie –, bântuit de frământări şi lupte interioare aduse de căutarea şi practicarea statornică a virtuţii. Chipul lui aureolat, blând şi sever deopotrivă, dă mărturie despre simplitatea şi misterul unei vieţi sfinte pe cât de luminoasă, pe atât de înspăimântătoare în splendoarea ei – viaţa unei odrasle de nobil din Umbria care tânăr fiind se visa cavaler, dar care ajunge, prin asceză, minunea din Assisi, călăuză a Bisericii creştine şi sfânt.

La eveniment vor participa Francisca Băltăceanu, unul din cei mai importanţi hermeneuţi români ai Bibliei şi unul dintre traducătorii Septuagintei în limba română, părintele Dragoş Kelemen, călugăr în cadrul Ordinului Fraţilor Minori Conventuali, ordin întemeiat de Sfântul Francisc din Assisi, şi Dan C Mihăilescu, scriitor şi critic literar. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, directorul general al Editurii Humanitas Fiction.

Mai jos puteţi citi un fragment din romanul lui Nikos Kazantzakis "Sărăcuţul lui Dumnezeu":

-Fragment -
"Dar eu, unde să fug? Unde să mă duc? De-atunci n-am mai plecat de lângă el. Nu cumva tu erai, părinte Francisc, ceea ce de ani şi ani căutam? Nu cumva de aceea m-am născut, ca să te urmez şi să te ascult? Urechi aveam, gură nu aveam, şi te ascultam; tot ce nu ai spus nimănui, mie mi-ai spus. Mă luai de mână, intram în păduri, ne căţăram pe munţi şi-mi vorbeai.
— Dacă nu erai tu cu mine, frate Leo, îmi ziceai, le-aş fi spus unei pietre, unei furnici, unei frunzuliţe de măslin; pentru că inima mea e plină ochi, şi dacă n-o să se deschidă să se verse, se poate să se facă bucăţi.
Şi aşa am ajuns să ştiu despre tine câte nimeni nu ştie; ai făcut mult mai multe păcate decât îşi închipuie lumea; ai făcut mult mai multe minuni decât crede lumea. Ca să urci la cer, ţi-ai luat avânt din fundul iadului.
— Cu cât îţi iei avânt mai de jos, îmi spuneai adesea, cu atât poţi să ajungi mai sus. Cea mai mare valoare a creştinului care luptă nu-i virtutea lui; e lupta lui de-a preschimba necuviinţa, ticăloşia, necredinţa, răutatea din el şi de a le face virtute. Într-o zi, cel mai vestit arhanghel care-o să stea alături de Dumnezeu n-o să fie nici Mihail, nici Gavriil, nici Rafail, o să fie Lucifer, după ce în sfârşit va fi preschimbat înfricoşătorul lui întuneric în lumină.
Iar eu, cu gura căscată, te ascultam; ce cuvinte dulci sunt acestea, mă gândeam, poate fi aşadar şi păcatul o cărare care să ne ducă la Dumnezeu? Poate şi păcătosul să nădăjduiască mântuirea?
Şi dragostea ta pentru Clara, fata contelui Favorino Scifi, numai eu o ştiu. Oamenii îşi închipuie, pentru că sunt fricoşi, că iubeai doar sufletul ei; dar tu, mai întâi de toate, ai iubit trupul ei; de-acolo ai pornit şi-ai început năvala; apoi, prin luptă şi capcane ale ispitei şi prin ajutorul lui Dumnezeu, ai ajuns la sufletul ei şi-ai iubit sufletul acesta, însă fără să te lepezi de trupul ei şi fără să-l atingi vreodată. Şi dragostea aceasta trupească pentru Clara nu numai că nu ţi-a fost piedică, ci te-a şi ajutat mult să ajungi la Dumnezeu; pentru că dragostea asta ţi-a dezvăluit marea taină: în ce fel, prin ce luptă trupul se face duh. Una este dragostea, aceeaşi, pentru femeie, pentru fiu, pentru mamă, pentru patrie, pentru idee, pentru Dumnezeu;chiar şi pe cea mai de jos treaptă a dragostei, dacă învingi, deschizi calea care te duce la Dumnezeu. Ai luptat aşadar cu trupul, l-ai răpus fără milă, l-ai frământat cu sângele tău şi cu lacrimile tale, şi, după luptă-ndelungată, l-ai făcut duh. Oare nu la fel ai făcut şi cu toate virtuţile şi neajunsurile tale? Trupul şi pe ele, pe Clara şi pe ele, ba plângând, ba râzând, sfâşiindu-te, le-ai făcut duh. Acesta este drumul, acesta,  altul nu există. Şi mergeai înainte, iar eu, gâfâind, te urmam" (Copyright editura Humanitas Fiction)
 

Nikos Kazantzakis s-a născut pe 18 februarie 1883 la Iraklion, în insula Creta. Între 1902 şi 1906 a urmat dreptul la Universitatea din Atena, apoi, timp de doi ani, şi-a continuat studiile la Paris, unde a audiat cursurile filozofului Henri Bergson. A străbătut lumea în lung şi în lat, călătorind până în ultimele luni de viaţă. Aflat veşnic în conflict cu autorităţile din Grecia pentru opiniile sale (asemenea prietenului său Panait Istrati, era ataşat ideilor de stânga), deşi a îndeplinit o vreme şi funcţii publice, a găsit mai multă audienţă în străinătate decât în propria patrie, fiind nominalizat de câteva ori la Premiul Nobel. S-a bucurat de celebritate, deţinând recordul de traduceri: în peste 100 de ţări. A primit, în 1956, la Viena, Premiul pentru Pace.  A fost creatorul unei opere de dimensiuni impresionante: poezie – "Odiseea", o continuare modernă din 1938 care conţine 33 333 de versuri; romane – "Viaţa şi peripeţiile lui Alexis Zorbas", "Hristos răstignit din nou" , "Căpitanul Mihalis. Libertate sau Moarte" , "Ultima ispită a lui Hristos" ,"Fratricizii" ; dramaturgie şi lucrări de memorialistică – între care volumul autobiografic "Raport către El Greco", "Jurnal de călătorie: Italia, Egipt, Sinai, Ierusalim, Cipru, Moreea, Jurnal de călătorie. Rusia" ; eseuri şi traduceri. S-a stins din viaţă pe 26 octombrie 1957 la Freiburg im Breisgau, în Germania.

Mai multe pentru tine:
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei