Descoperire în Gaza a unei statuete vechi de peste 4.500 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: News.ro

O statuetă veche de mai mult de 4.500 de ani, reprezentând chipul unei zeiţe antice, a fost descoperită în sudul Fâşiei Gaza, au anunţat luni autorităţile din arheologie din enclava palestiniană, scrie AFP.

Tăiată în calcar şi lungă de 22 de centimetri, această statuetă a fost găsită de un agricultor care lucra pământul său la Khan Yunis, a indicat Ministerul Turismului şi Antichităţilor al Hamas, mişcarea islamistă la putere în Gaza. 

"Statuia o reprezintă pe Anat care era zeiţa canaanită a dragostei şi frumuseţii", a indicat într-un comunicat Jamal Abou Reda, care se ocupă de Antichităţi la minister. 

Ea a fost descoperită pe ceea ce a o fost o importantă "rută comercială terestră pentru mai multe civilizaţii" care au trăit pe teritoriul actualei Fâşii Gaza, a precizat Abou Reda. 

În februarie, muncitorii de pe un şantier de construcţii din nordul Gaza au descoperit 31 de morminte din epoca romană datând din secolul I. 

Aceste descoperiri sunt de ultimă dată în Gaza, unde vizitele turistice în siturile arheologice sunt limitate de la blocada impusă de Israel ca urmare a preluării puterii de către Hamas în 2007. 

Israelul şi Egiptul, ţări limitrofe Fâşiei Gaza unde trăiesc 2,3 milioane de palestinieni, restricţionează mult intrarea şi ieşirea către şi dinspre teritoriul palestinian.

În ianuarie, o biserică bizantină de secol V a fost redeschisă de Hamas, după ani de lucrări de restaurare, susţinute de donatori străini. 

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești