CRONICĂ „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, în regia lui Radu Jude, un film despre nepăsarea unui popor faţă de propria istorie

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, cel mai recent lungmetraj al lui Radu Jude, vorbeşte despre masacrarea populaţiei evreieşti din Odesa de către trupele române în cel de-al Doilea Război Mondial, într-o manieră care arată cât de fluidă poate fi graniţa dintre film şi realitate.

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” nu încearcă să spună un adevăr istoric, ci mai degrabă să provoace spectatorii să caute mai mult, să se informeze cu privire la un episod în care naţiunea română-indirect- nu a fost victimă, ci călău, după cum spune, la un moment dat, protagonista filmului, Mariana Marin, jucată de Ioana Iacob.

Numele personajului principal, a explicat Jude, este un omagiu adus poetei cu acelaşi nume, a cărei poezie are drept supratemă, adevărul. 

Scopul filmului a fost exprimat şi de producătoarea Ada Solomon, după proiecţia filmului, care a explicat că acesta ar fi succesul proiectului: „dezbaterea acestui subiect şi aducerea lui la lumină. Exact asta, a reuşi să facem un spectator, doi, şapte, 42, să se ducă şi să încerce să afle mai mult despre toată povestea asta, ce n-au fost învăţaţi la şcoală nici în anii 80, nici în anii 90 şi nici astăzi. Pentru mine asta e carenţa maximă... nici să-l aplaude, nici să-l blameze, nu asta aştept de la publicul acestui film, ci să meargă şi să caute un pic mai mult, să încerce să afle un pic mai mult, să vadă de unde vin aceste prejudecăţi existente”.

Filmul lui Jude tratează masacrul de la Odesa, din 1941, prin discuţii lipsite de dramatism, dar pline de substanţă, cu trimiteri la istorici români şi străini, dar şi la filosofi precum Hannah Arendt sau Ludwig Wittgenstein. 

Personajele filmului sunt jucate de actori profesionişti, dar şi de „oameni care pur şi simplu au vrut să vină la această selecţie ştiind ce au de făcut, ce urmează să joace, şi oameni care fac parte din asociaţii care fac «reenactment-uri» militare”, după cum a explicat Solomon la o proiecţie anterioară. 

Unele personaje, precum cel central, Mariana Marin, un regizor pasional care vrea să realizeze un spectacol-reconstituire istorică despre acest episod istoric, se scandalizează la ideea că un reprezentant al primăriei vrea să o cenzureze, iar altele, precum Traian (jucat de Alexandru Bogdan), participă, respectând viziunea iniţială a regizoarei, dar sunt resemnate că oamenii aplaudă la scena incinerării evreilor din ordinul mareşalului Ion Antonescu. 

Mai există şi o altă viziune, cea a trimisului primăriei, domnul Movilă, jucat de regizorul de teatru Alexandru Dabija, care are cu Marin discuţii fascinante despre istoria masacrelor. Movilă ironizează alegerea temei spectacolului-reconstituire, vorbind despre „olimpiada masacrelor”, despre un soi de ruletă a istoriei, în care doar anumite episoade sunt aduse în atenţie în vreme ce altele sunt uitate. 

Jude îmbină în filmul său imagini de arhivă, discuţii din perspective diferite cu privire la masacrul de la Odesa, sau lecturi din cărţi care ating subiectul uciderii evreilor. Deşi tema particulară este una românească, filmul  aduce în atenţie o temă generală: felul în care oamenii tind să se raporteze la episoadele controversate din istorie. 

Prin spectacolul-reconstituire, Mariana Marin speră să trezească conştiinţa românilor prinşi în mrejele naţionalismului. În ciuda luptei sale pentru ca spectacolul să nu fie cenzurat- pentru a nu fi excluse imaginile cu spânzuraţi, sau scena în care evreii sunt bătuţi şi incineraţi de soldaţii români-, regizoarea este lovită din plin de reacţiile spectatorilor care îl aplaudă pe Antonescu. 

Ceea ce transpare cel mai clar în „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, este documentarea uriaşă din spatele proiectului. Jude a fost ajutat în acest sens de istoricul Adrian Cioflâncă. Nici actorii nu s-au lăsat mai prejos, tonul lor când detaliază anumite aspecte istorice, aratând că nu au învăţat doar replicile dintr-un scenariu. Acest lucru l-a confirmat şi actriţa Ioana Iacob într-un interviu pentru agenţia de presă News. „Mi s-a părut important să ştiu ce spun când spun textul. Să ştiu exact despre ce vorbesc. Aşa că am luat fiecare referinţă şi am căutat-o. Am citit mult şi am urmărit tot felul de documentare şi materiale de arhivă, pe care mi le dădea şi Radu, am discutat cu el mult înainte de filmări”. 

Cineva ar putea crede că proiectul lui Jude este ca o lecţie de istorie, însă nimic mai fals, căci, deşi tema istorică  este prezentă tot timpul, ea este nuanţată în tuşe diferite şi dublată aproape tot timpul de umor.

După „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, spectatorul pleacă mai informat, dar, similar personajului-regizor, şi mai speriat. Titlul filmului lui Jude este un citat dintr-un discurs susţinut de politicianul Mihai Antonescu în Consiliul de Miniştri, în vara anului 1941, când a început masacrul evreilor de la Odesa. Şi devine simplu ca un astfel de lucru să îi fie indiferent cuiva, mai ales când poporului său nu îi pasă de propria istorie. 

„Când aparţii unei comunităţi simţi că eşti responsabil într-un mod simbolic de tot. Şi dacă a făcut cineva ceva rău, nu vrei să te simţi vinovat, nu vrei să te simţi responsabil. Poate că este mai uşor din punct de vedere psihologic să spui «noi n-am făcut aşa ceva». Pentru mine cred că e mai important faptul că toţi ţinem de o comunitate şi asta ar trebui să fie o chestiune practică, nu ar trebui să-ţi tratezi comunitatea cum se poartă suporterii de fotbal cu echipa lor. Aparţii unei comunităţi, dar poţi să fii critic faţă de unele aspecte. Eu nu văd nicio problemă în asta şi nu înţeleg de ce oamenii au o problemă cu asta.”- Radu Jude