Concursul de Comedie Românească, ediţia a XII-a, se ţine la Teatrul de Comedie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Concursul de Comedie Românească

Teatrul de Comedie organizează cea de-a XII-a ediţie a concursului de dramaturgie cu texte de comedie românească.

Prin acest concurs, Teatrul de Comedie răspunde misiunii asumate de promovare a dramaturgiei contemporane, o parte din câştigătorii ediţiilor precedente fiind prezenţi pe afişele teatrelor din România: Radu Iacoban, Radu F. Alexandru, Horia Gârbea, Liviu Lucaci, Bogdan Costin, Mimi Brănescu etc.

Pentru înscrierea în concurs a pieselor de comedie (nepublicate şi nemontate pe scenă, la teatrul de televiziune sau radiofonic), vor fi trimise 3 exemplare ale textelor pe adresa: Teatrul de Comedie, str. Sf. Dumitru nr. 2, sector 3, Bucureşti.

Piesele, tehnoredactate cu diacritice, având scris titlul dar fără menţionarea autorului, vor fi trimise într-un plic format A4 împreună cu un plic mai mic, sigilat, care va avea scris pe exterior titlul piesei, iar în interior datele de identificare ale autorului.

Manuscrisele trimise pentru concurs nu se înapoiază.  Câştigătorii vor fi anunţaţi în cadrul Festivalului Comediei Româneşti - festCO ediţia a XV-a, 2017.  Data limită de înscriere este de 15 aprilie 2017.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie