Video Competiția Românească din cadrul Animest.19 aduce pe marele ecran 12 scurtmetraje îndrăznețe

0
Publicat:

Din ce în ce mai inovatoare și complexe stilistic, cele 12 filme scurte incluse în Competiția Românească la cea de-a 19-a ediție Animest pictează un tablou urban de ansamblu al animației autohtone contemporane.  

Paradis murdar (r. Alina Gheorghe)

Scurtmetrajele din selecția de anul acesta sunt un mix de producții semnate de studenți aflați la început de drum în acest domeniu și filme create de artiști deja consacrați în animație. Între 4 și 13 octombrie filmele din cadrul Competiției Românești vor concura pentru trofeul secțiunii, în valoare de 5.000 de lei, oferit de Institutul Cultural Român. 

Anul acesta s-au înscris în Competiția Românească Animest 32 de filme, un număr foarte mare care demonstrează dezvoltarea continuă a acestui domeniu, ca urmare a suportului constant din ultimii 19 ani. Impactul Animest asupra industriei de animație din România se poate observa direct pe marile ecrane în selecția de anul acesta, plină de abordări curajoase și povești originale care se concentrează mai ales pe relații și relaționare - în cuplu, în familie sau în comunitate.  

Alina Gheorghe revine în Competiția Românească Animest cu un nou film de școală, Paradis murdar, o metaforă despre respingerea propriului sine și idealizarea perfecțiunii. Paradis murdar a fost unul dintre proiectele participante anul trecut în cadrul Sisterhood of Young Animation Auteurs (SYAA), programul de studiu intensiv dedicat cineastelor din Europa Centrală și de Est al Animest, unde a primit suport din partea mai multor specialiști din industrie în etapa de dezvoltare. Alina a cucerit și în 2022 publicul Animest cu povestea extrem de intimă și sensibilă din Degete de sticlă, selecționat anul trecut și în competiția studențească Annecy, cel mai important festival internațional de animație.  

O revenire îndrăzneață în Competiția Românească este și Tudor Om, a cărui nouă animație, TIBI, regizată alături de Serghei Chiviriga și dedicată celor mai mici dintre privitori, este o poveste complet diferită de cea cu care anul trecut a fost parte și din competiția internațională, The Boy and the Crow.

Tot cu o metaforă inedită și plină de originalitate vine The Core, scurtmetrajul artistului urban Robert OBERT, despre o conștiință comună în care energia feminină și masculină se împletesc pentru a crea un singur nucleu aflat în simbioză. Robert OBERT este creatorul universului benzilor desenate „The Urban Prophecy”, din care derivă numeroase alte lucrări stradale pe care le semnează. 

În cadrul secțiunii se regăsesc și producțiile a două regizoare autohtone care nu mai locuiesc în România, dar continuă să creeze animație independentă. Astfel, publicul va descoperi ce se întâmplă când unul dintre locuitorii unui sat fictiv, aflat în cer, provoacă sfârșitul lumii în delicatul Fracti al Laviniei Petrache, dar și cât mit sau adevăr se ascunde în tehnica de a număra până la zece pentru a te calma, în jucăușul Count to Ten regizat de Andreia Dobrotă. 

Pitch, please!, record înscrieri la atelierul de animație

Pe 10 septembrie s-au terminat și înscrierile la Pitch, please!, atelierul de animație care de 5 ani susține activ dezvoltarea proiectelor animate din România și Republica Moldova. Anul acesta 20 de regizori și producători și-au înscris proiectele, fiind un număr record pentru cele 6 ediții ale programului, fapt ce reconfirmă importanța și necesitatea susținerii creatorilor de film de animație. 

Toate proiectele selectate în etapa finală vor primi feedback și recomandări din partea juriului, format din trei membri, scenariști, regizori sau producători internaționali cu o vastă experiență în domeniul animației, iar cele mai bune dintre ele sunt eligibile pentru a câștiga unul sau mai multe din premiile puse la bătaie pentru ediția din 2024. Lista finaliștilor va fi publicată săptămâna viitoare pe site-ul Animest.  

Mai multe pentru tine:
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend