Cinci citate memorabile despre România şi români. De la Caragiale la Djuvara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
I.L.Caragiale

I.L. Caragiale, Neagu Djuvara, Cristi Puiu, Andrei Pleşu şi Alteţa Sa Regală Principesa Margareta au vorbit, de-a lungul timpului, despre ce înseamnă să fii român.

„Noi, românii, suntem o lume în care, dacă nu se face ori nu se gândeşte prea mult, ne putem mândri că cel puţin se discută foarte mult.“  –  I.L. Caragiale, fragment din antologia „Caragiale, despre lume, artă şi neamul românesc“, de Dan C. Mihăilescu.

„Sunt conştient că sunt român de când bunicul meu s-a supărat că vorbeam prea mult în franţuzeşte. Aşa că am luat măsuri. Am cumpărat o carte cu poeziile lui Eminescu şi am cărat-o cu mine peste tot, inclusiv în cei 22 de ani de şedere în Africa! Peste graniţe, i-am avut alături pe Eminescu şi Biblia, şlefuită de Gala Galaction.“ – Neagu Djuvara în dialog cu scriitorul sloven Boris Pahor, în luna noiembrie, la Bucureşti.

 „România e un stat tânăr şi e animat de un soi de energie care ne face, pe cei mai mulţi dintre noi, să ne comportăm ca nişte adolescenţi. Cel mai frumos lucru la România rămâne România.“ – Cristi Puiu, regizor, într-un interviu pentru Adevărul.

 „Românii au un fel de a fi nefericit, cuplat cu bucuria. Euforia naufragiului.“​ – Andrei Pleşu.

„În 1989, la Revoluţie, am văzut pentru prima dată imagini televizate din România. Trebuie spus că nu văzusem niciodată nimic despre ţara mea într-un film, nici la cinema, nici la televizor. Tot ce văzusem până atunci erau fotografii. A fost un şoc, pentru că ce vedeam nu era pe un singur televizor. Am mers atunci cu tatăl meu la un studio de televiziune din Elveţia, unde ştiţi cum e, plin de ecrane. Şi pe toate era numai România. Am rămas paralizată! A fost şi un şoc emoţional, şi unul informaţional. Nici n-am putut să plâng, atât a fost de puternic. Mi se tăiase respiraţia. Nici când am ajuns în România n-am plâns... Poate o s-o fac într-o altă existenţă, într-o altă dimensiune. Sora mea, Sofia, a plâns.“ – Alteţa sa Regală Principesa Margareta într-un interviu pentru „Adevărul“.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale