Ce este „vinul morților” folosit de șamani încă de acum 1.000 de ani. În prezent este pe lista drogurilor

0
Publicat:

Șamanii sud-americani foloseau încă de acum 1.000 de ani un adevărat arsenal de substanțe halucinogene pentru diferite ritualuri sau pentru a comunica cu strămoșii. Cercetătorii au descoperit dovada acestor practici.

Tribul Tukano din Amazonia FOTO James Martins/wikipedia

În anul 2010, la Cueva del Chilleno, într-o zonă muntoasă, arheologii au descoperit dovada că șamanii sud-americani de acum peste o mie de ani foloseau un adevărat arsenal de plante halucinogene pentru ritualurile lor.

Printre acestea la loc de cinste se aflau și ingredientele pentru a pregăti ayahuasca, un preparat halucinogen folosit și astăzi în Amazonia. Cel mai probabil șamanii foloseau aceste substanțe în cadrul unor ritualuri, dar și pentru „a lua legătura cu strămoșii”, în lumea de  dincolo. 

Arsenalul psihotropic al unui șaman de acum un mileniu

Ayahuasca, de obicei sub forma unui lichid maroniu cu gust amărui, este consumată în scop ritualic, mai ales, în zona Amazoniei, chiar și astăzi. Mult timp s-a crezut că ayahuasca a început să fie consumată de indigeni cu precădere din secolul al XIX-lea, fiind mai apoi preluată și de alte comunități sau culte religioase.

Un cercetător neo-zeelandez, Melanie Miller dar și un specialist american, Jose Capriles au făcut însă o descoperire interesantă, care arată că șamanii sud-americani foloseau această substanță încă de acum un mileniu. În anul 2010, în timp ce efectuau săpături într-o zonă stâncoasă din Cueva del Chileno, Bolivia, cei doi cercetători au dat peste un adăpost în care se aflau pietricele de turcoaz, rămășițe de păr uman, dar și un soi de traistă plină cu substanțe halucinogene.

Mai precis, specialiștii au identificat o combinație de cinci substanțe halucinoge diferite într-un mix foarte puternic. Conform specialiștilor este cel mai mare număr de substanțe psihotrope găsite într-un singur artefact. Obiectele găsite, inclusiv punguța cu substanțe halucinogene au peste 1.000 de ani vechime și au aparținut unui șaman din aceea zonă. 

Ayahuasca, băutura lumii de dincolo

Cercetările au fost publicate iar specialiștii spun că este prima dovadă a folosirii, acum un mileniu, a  unui compus halucinogen numit ayahuasca, astăzi destul de răspândit în rândul indigenilor.

În urma studiilor, în punguța cu halucinogene a șamanului a fost identificat harminul, component esențial al ayahuasca. Este folosită de indienii amazonieni din triburile Aruak, Choco, Jivaro, Pano și Tukano. Dar și în Peru.

În dialectele nord-andine ayahuasca înseamnă „vinul sufletului” sau „vinul morților” și era folosit în ritualurile șamanice. Mai precis era băută de șamani înaintea ritualului, uneori în combinație cu frunze de coca sau tutun, pentru a comunica cu forțele supranaturale, cu spiritele pădurii sau, cel mai important, pentru a lua legătura cu spiritele morților.

Ayahuasca a ajuns să fie folosită și de cei care nu fac parte din comunitățile tradiționale, în special de membrii unor culte religioase sau a unor mișcări neo-șamanice. În general este renumită în rândul șamanilor pentru producerea unei senzații de detașare de trup dar pentru anumite viziuni care apar după consum.

Un drog extrem de puternic

Ayahuasca are în compoziție halucinogene puternice, beta-alcaloizi precum harminul, harmolinul și tetrahidroharminul. După ingerare, efectele asupra șamanului încep să se facă resimțite după aproximativ jumătate de oră.

Mărturiile spun că încep cu o încălzire în zona stomacului după care urmează viziunile sau alte senzații olfactive sau auditive, în funcție de doza luată. Substanțele din compoziția ayahuasca sunt considerate halucinogene puternice, interzise în foarte multe țări și considerate droguri de categoria I, la fel ca heroina sau cocaina. 

Mai multe pentru tine:
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Mihai Trăistariu o face praf pe Andreea Bălan după ce aceasta a ajuns în juriul Eurovision! „Nu ar trece nici de preselecții dacă ar concura!”