Articol publicitar

Biserica Ortodoxă Muntenegreană a transmis Patriarhiei Române o scrisoare, rugând analizarea posibilității de a deveni exarhat al Bisericii Ortodoxe Române

0
0
Publicat:

Sfântul Sinod Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Muntenegreane, sub conducerea Înaltpreasfințitului Boris, Arhiepiscop de Cetinje și Mitropolit al Bisericii Ortodoxe Muntenegreane, a transmis o scrisoare oficială către Patriarhia Română și către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, prin care solicită analizarea posibilității ca Biserica Ortodoxă Muntenegreană să fie primită sub ocrotirea canonică și administrativă a Patriarhiei Române, în calitate de mitropolie autonomă (exarhat) sau sub o altă formă binecuvântată de Sfântul Sinod al BOR.

Un apel la comuniune și unitate ortodoxă

În scrisoarea datată 17 octombrie 2025, transmisă „cu adâncă evlavie și dragoste frățească în Hristos”, Biserica Ortodoxă Muntenegreană își exprimă dorința sinceră de apropiere duhovnicească și reconciliere, invocând exemplul de grijă pastorală al Bisericii Ortodoxe Române față de credincioșii ortodocși din diaspora, Ucraina și Republica Moldova.

„Prin această cerere nu urmărim altceva decât ceea ce orice Biserică a dorit de-a lungul veacurilor — păstrarea credinței ortodoxe și a identității propriului popor în unitate și dragoste în Hristos”, se arată în document.

Mitropolitul Boris subliniază în scrisoare că poporul ortodox muntenegrean se află astăzi în fața pericolului asimilării și marginalizării duhovnicești, și că sprijinul Patriarhiei Române ar putea reprezenta un act de fraternitate și solidaritate spirituală între popoarele ortodoxe ale Balcanilor.

„Rugăm cu smerenie ca, urmând exemplul grijii luminoase a Patriarhiei Române față de credincioșii ortodocși din Ucraina și Republica Moldova, să fie luată în considerare și posibilitatea ca poporul Muntenegrului să găsească un sprijin duhovnicesc și o înțelegere frățească în sânul Bisericii Ortodoxe Române.”

Deschidere către dialog și cooperare canonică

Biserica Ortodoxă Muntenegreană își afirmă deplina conștiință că o astfel de hotărâre trebuie să se întemeieze pe rânduiala canonică și unitatea sobornicească a Bisericii, exprimând totodată disponibilitatea pentru consultări cu Patriarhia Ecumenică, „în a cărei înțelepciune și experiență se reflectă unitatea deplină a Ortodoxiei”.

Documentul mai precizează că Biserica Ortodoxă Muntenegreană dispune, prin Vicariatul său din România, de o bază logistică și administrativă adecvată, cu sedii în Ilfov, Cluj și alte regiuni ale țării, oferind astfel un cadru solid pentru o eventuală organizare canonică sub binecuvântarea Sfântului Sinod al BOR.

Un mesaj de fraternitate creștină

Scrisoarea se încheie cu un apel la rugăciune și unitate în Duhul Sfânt:

Vă rugăm cu smerenie ca, în rugăciunile și sfaturile Preafericirii Voastre, să nu uitați poporul muntenegrean mic la număr, dar statornic în credință, care dorește să-L slăvească pe Dumnezeu împreună cu poporul român și cu toate popoarele ortodoxe, în Duh și Adevăr.”

Documentul integral poartă numărul de înregistrare Nr. 48/17.10.2025 și este semnat „Din încredințarea și cu binecuvântarea I.P.S. Boris, Arhiepiscop de Cetinje și Mitropolit al Bisericii Ortodoxe Muntenegreane. Documentul a fost contrasemnat si de reprezentantii Vicariatului Mitropoliei Ortodoxe Muntenegrene din Romania.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră