​​Bilanţ alegeri 2016: parlamentare România, prezidenţiale SUA, Brexit, cu Cătălin Avramescu, Teodor Baconschi, Theodor Paleologu, Cristian Preda

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marţi, 20 decembrie, la ora 19, în Librăria Humanitas de la Cişmigiu, Cătălin Avramescu, Teodor Baconschi, Theodor Paleologu şi Cristian Preda analizează ce am ales, făcând un bilanţ pentru trei dintre procesele electorale şi de consultare publică din 2016.

„Cum alegem?“ este întrebarea de pe coperta cărţii apărute în preajma alegerilor parlamentare din România la Editura Humanitas, în care Cătălin Avramescu face un portret concis al democraţiei.

Două valuri de şoc au ajuns până la noi odată cu aflarea rezultatelor Brexit şi ale alegerilor prezidenţiale din Statele Unite. Ce putem înţelege din ele şi din participarea scăzută la alegerile parlamentare din România?

„Adevarul este ca nu stim exact care sunt conditiile generale in care un stat devine democratic sau mentine acest fel de regim. Exista diverse teorii. Una dintre acestea scoate in evidenta rolul bunastarii materiale. O democratie saraca lipita pamantului este greu de imaginat. Alte teorii subliniaza rolul culturii politice din societatea respectiva. Pentru Tocqueville, de exemplu, democratia nu este doar un regim politic, ci si o stare sociala. Altfel spus, conteaza elemente cum ar fi educatia sau valorile democratice. in sfarsit, exista teorii care considera democratia ca fiind mai inainte de orice un set de institutii si de reguli.“ (Catalin Avramescu)

„Vointa politica a electoratului se traduce in reprezentare politica prin intermediul votului. In democratiile Greciei antice acest lucru nu era neaparat adevarat. Tragerea la sorti, mai curand decat votul, era considerata o procedura «democratica». Insa in democratiile moderne, fara exceptie, alegerile sunt elementul central al sistemului politic. Democratia este definita adesea drept regimul unde conteaza vointa majoritatii. Problema este ca aceasta majoritate nu este intotdeauna usor de descoperit. Avem ca punct de plecare optiunile individuale ale cetatenilor, care se exprima la urne, iar ca punct de sosire, mandatele disponibile (mandatele dintr-un parlament, cele ale unui consiliu local sau mandatul unui presedinte).“ (Catalin Avramescu)

„Cand totalitatea cetatenilor nu vrea sa se ocupe decat de treburile particulare, partidele au toate sansele sa devina stapanele treburilor politice. Putem vedea atunci adesea pe scena mare a lumii o multime reprezentata de cativa oameni. Acestia vorbesc singuri in numele unei majoritati absente sau neatente; numai ei actioneaza in mijlocul unei nemiscari generale; ei hotarasc in toate, dupa capriciul lor; ei schimba legile si tiranizeaza dupa plac moravurile; si ramanem uluiti vazand in ce numar mic de maini nevolnice si ticaloase poate cadea un popor mare.“ (Alexis de Tocqueville)

Accesul la eveniment este gratuit si se face pe baza unei rezervari prelabile prin Eventbook.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană