Berlin 2018: Două debutante la peste 80 de ani distanţă. Corespondenţă de Irina Nistor

O coincidenţă de programare în Berlinală sau o dorinţă de a ne face să reflectăm? Este vorba de primul film, ca regizoare, editoare şi actriţă a controversatei, dar extrem de talentatei Leni Riefenstahl : Lumina albastră, legenda din Munţii Dolomiţi şi Adina Pintilie , care şi ea e regizoare, editoare şi joacă rolul intervievatoarei în Nu mă atinge-mă!/ Touch Me Not. (Într-o variantă mai neaoşă: Las-mă şi nu-mi da pace!)

Text de Irina Nistor 

La Leni e o poveste romantică , în muntele de cristal, care pare că-şi cere sacrificiul uman şi sătenii care o acuză de vrăjitorie pe frumoasa şi sălbatica Junta, de care se îndrăgosteşte un pictor, ce încearcă s-o salveze să nu fie omorâtă cu pietre de localnicii furioşi. Scene întregi amintesc de mult mai târziul La Sorciere cu Marina Vlady, din 1956, sau chiar cu scena lapidării din Zorba Grecu, cu Irene Papas. Senzual şi înfricoşător, filmat extrem de modern, şi din cele mai neaşteptate unghiuri, speculând lumina la maximum, rămâne un titlu de referinţă, chiar dacă are unele stângăcii inevitabile, dar o plastică intubitabil fascinantă.

Touch Me Not e din familia filmelor experimentale, o sexualitate tratată ca-n laborator, cu lupa gros planului, cu răbdarea a 7 ani de căutări, şi nu numai de fonduri, o coproducţie a 5 ţări: România, Germania, Franţa, Republica Cehă şi Bulgaria, cu actori şi personaje dornice să-şi împărtăşească nu numai cele mai intime părţi ale trupului , ci şi emoţiile, trăirile şi sfaturile. Protagoniştii sunt persoane cu cele mai neaşreptate dizabilităţi, inclusiv sufleteşri. Regizoarea reia o temă pe care în 1956, Polanski o inducea în Repulsie, prima lui creaţie în engleză, cu Cathrine Deneuve în rolul principal. 

Şi în filmul Adinei se vorbeşte tot în engleză ca să-i dea caracterul universal al temerilor şi pudorilor, greu de trecut de spectator, (şi poate şi actorii nostri , care lipsesc cu desăvârşire), mărturisite sau nu. Entuziasmul directorului festivalului este întru totul în concordanţă cu ideea de a selecţiona subiecte cât mai incitante, aici cuvântul ar fi chiar excitante, într-o orgie în scopuri medicale, de vindecare, de studiu al fiecărui detaliu, pentru a ajunge la o dezinhibiţie apoteotică, într-un dans nebun, fără de sfârşit. Protagonista e o nemţoaică, pe care publicul a încurajat-o cu aplauze entuziaste, cu o scenă, pe care era o echipă extrem de numeroasă, cum nu s-a mai văzut, cu Ambasadorul României, venit la proiecţia de la Berlinale Palast, cu mulţumiri şi bucuria unui proiect dus la capăt, despre care se va scrie mult, la graniţa dintre documentar şi ficţiune, la o psihoterapie atipică, în care ca privitor devii voyeurist, stingher şi obsedat de o melodie, pe care n-o s-o uiţi niciodată:Melancolia, alături de jocul de sunete, strigăte, gemete explicite, ţipete care nu ştiu dacă vindecă sau duc la o şi mai mare reticenţă. Mai mult ca sigur că va putea fi văzut la TIFF, la Cluj şi prin multe festivaluri, pentru că e original şi extrem de îndrăzneţ, în aborda tabuuri, ce păreau de neatins. Brahms, jocuri de oglinzi, spovedanii, o lume halucinantă, cu oameni, uneori mai fericiţi, în ciuda aparenţelor.Precis va pleca de la Berlinală cu cel puţin un premiu!

Şi a mai fost în afara competiţiei, tot cu povestitor, cu un narator cum e trendul în mai tot ce s-a prezentat anul acesta, Eldorado, un amestec de refugiaţi actuali şi victime ale holocaustului, o fetiţă asemeni Annei Frank, dar şi producţia din 1930, cu şi de Wilhelm Dieterle, despre Ludwig al II-lea al Bavariei, regele nebun, admirator necondiţionat al lui Wagner, un suveran îndrăgostit de arhitectură şi neînţeles, subiect reluat magistral peste ani de Visconti. 

În competiţie a fost şi Muzeul , turnat în Mexic, cu Gael Garcia Bernal , cu un furt la fel de absurd precum cel de tablouri al românilor de acum câţiva ani.

Azi noua premieră a polonezei, care împărţea Ursul de argint cu Radu Jude, a fost în juriu, în 2017 şi aduce acum Mug: Malgorzata Szumowska. Succes! Body era un subiect tulburător, să vedem dacă istoria se va repeta!

(Din Germania, cu sprijinul RomPetrol, Irina-Margareta Nistor)