Ateneul Român găzduieşte instalaţia documentară itinerantă dedicată pianistei Clara Haskil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De pe 14 decembrie, instalaţia documentară itinerantă dedicată legendarei pianiste de origine română Clara Haskil poate fi vizitată în holul Ateneului Român, unde va rămâne până la începutul săptămânii viitoare.

Desfăşurată pe 10 panouri impresionante, proiectul acoperă parcursul profesional şi biografic al inegalabilei pianiste de origine română: de la primii ani ai vieţii, petrecuţi la Bucureşti, şi primele lecţii de pian, până la perioada de glorie din anii ’50.

Informaţiile documentare sunt însoţite de fotografii şi documente inedite, din Arhiva Muzicală a Bibliotecii Cantonale Universitare din Lausanne şi a Fundaţiei Clara Haskil din Elveţia.

Cea care semnează concepţia şi textele expoziţiei este managerul cultural Oana Boca Stănescu; designul aparţine Iuliei Ţurcanu, artist grafic.

Proiectul, realizat cu sprijinul AFCN, reprezintă una dintre noutăţile ediţiei din acest an ale Festivalului Internaţional Clara Haskil, eveniment iniţiat în urmă cu trei ani la Sibiu, care îşi propune să readucă în actualitate culturală românească numele regretatei pianiste.

Bucureştiul este cel de al doilea oraş în care ajunge proiectul, pe lista oraşelor pe care organizatorii Fetivalului le au în vedere aflându-se şi Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca, Braşov.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie