Artificiile au luminat cerul, în închiderea Festivalului de Teatru din Cetatea Thaliei de la Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Artificiile au luminat cerul, în miez de noapte, în ultima zi a Festivalului de Teatru de la Sibiu  FOTOGRAFII: Cristian Cojocaru

Duminică, 18 iunie, este ziua care a marcat finalul ediţiei a XXIV-a a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu,desfăşurat timp de 10 zile în oraşul de pe Cibin.

Secţiunea de circ contemporan a fost, cu siguranţă, una dintre cele mai urmărite ale acestui an, iar reprezentaţiile de dans contemporan au fost susţinute cu casa închisă. Teatrul clasic şi modern s-a îmbinat, în preferinţele spectatorilor, cu spectacolele itinerante de pe străzile Sibiului, opinia unanimă a publicului fiind că FITS 2017 a fost o ediţie cu adevărat memorabilă.

Ultima zi de festival a readus cer senin la Sibiu odată cu începerea reprezentaţiilor de stradă, mii de oameni călătorind din centrul oraşului înspre lumile imaginate de artiştii invitaţi. Şi în sălile de spectacole publicul a avut parte de un festin teatral, „Naharin`s Virus”, „Faust”, „Ritualul tobelor coreene” sau „Iliada” aflându-se printre alegerile celor care au preferat reprezentaţiile de interior.

FOTO: Dragoş Dumitru

Kadebostany, trupa elveţiană cu propria identitate stilistică vizuală, a susţinut un concert în Piaţa Mare din Sibiu, imediat după spectacolul itinerant „Fantastica lume a insectelor gigant”, în prezenţa câtorva mii de oameni veniţi să se bucure de frumuseţea muzicii live.

FITS 2017 s-a încheiat, ca de obicei, cu un intens foc de artificii, oferit de organizatori tuturor celor care au asistat în aceste zile la bucuria de a primi iubire dăruită prin intermediul artelor spectacolului. Ziarul Orizontal, scris cu iubire de Dan Perjovschi, a fost loc de întâlnire pentru toţi cei care au dorit să audă concluziile celei de-a XXIV-a ediţii a FITS, împărtăşite de Preşedintele festivalului, Constantin Chiriac.

„Am fost foarte norocoşi în acest an, niciun spectacol n-a fost anulat din cauza vremii, chiar dacă peste tot în ţară s-au anunţat furtuni puternice.

V-am oferit şi vă oferim în continuare visurile noastre şi mulţumesc din inimă celor care au făcut ca acest festival să se întâmple. Mulţumesc minunatei noastre echipe şi acestui oraş care este atât de mândru de festival. Mulţumesc şi voluntarilor şi părinţilor lor care au înţeles că e nevoie de implicare pentru a creşte frumos pe mai departe. Cred că e important ca tot ceea ce facem aici să fie multiplicat şi adaptat la nevoile fiecărei comunităţi. Vă mulţumesc şi vouă, jurnaliştilor care staţi cu microfoanele întinse şi ne sprijiniţi în dorinţa noastră de a transmite bucuria şi emoţia de aici, de la Sibiu.”
Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG