Anul Cultural România–Italia 2026 a debutat la Roma printr-un Concert de Gală de Ziua Națională a României

0
Publicat:

Roma a găzduit, pe 1 decembrie, ceremonia dedicată Zilei Naționale a României, care a marcat și inaugurarea oficială a Anului Cultural România–Italia 2026. Evenimentul a avut loc pe scena prestigioasă a Teatro dell’Opera di Roma și a fost încununat de un Concert de Gală susținut de Orchestra Operei Naționale București, dirijată de maestrul Daniel Jinga.

Concert de gală de Ziua Națională a României FOTO: Ministerul Culturii

La gala au participat Excelența Sa Gabriela Dancău, Ambasador al României în Republica Italiană, ministrul culturii român Demeter András István, omologul său italian Alessandro Giuli, președintele Comisiei pentru Cultură, Știință și Educație din Camera Deputaților, Federico Mollicone, precum și numeroși reprezentanți ai autorităților italiene, oameni de cultură și jurnaliști.

Pe scenă, soprana Anita Hartig, mezzo-soprana Ruxandra Donose și tenorul Ștefan Pop au interpretat piese celebre din repertoriul muzical al României și Italiei, oferind publicului peste 1.200 de persoane un moment de emoție intensă. Atmosfera serii a subliniat apropierea dintre cele două culturi și rolul artei ca punte între oameni, tradiții și moduri de a privi lumea.

În intervențiile lor, reprezentanții României și Italiei au evidențiat importanța culturii ca spațiu al dialogului și înțelegerii reciproce. Ambasadoarea Gabriela Dancău a subliniat că muzica este „limbaj universal prin care emoția devine argument și armonie, cea mai convingătoare formă de diplomație”.

Ministrul Demeter András István a mulțumit publicului italian pentru deschidere și comunității românești din Italia pentru contribuția constantă la consolidarea relațiilor bilaterale, potrivit lagoneit.

Ulterior concertului, miniștrii culturii ai celor două țări, Demeter András István și Alessandro Giuli, s-au întâlnit la Colegiul Roman pentru a discuta consolidarea cooperării culturale și lansarea unui premiu dedicat excelenței artistice rezultate din dialogul dintre cele două culturi.

Ministrul italian a subliniat că Anul Cultural România–Italia va transforma ministerele de profil din ambele state în protagoniști ai unui an plin de activități culturale comune.

Ziua Națională a României, cunoscută sub denumirea de „Ziua Marii Uniri”, marchează unificarea Transilvaniei cu România în 1918, moment considerat fondator al identității naționale moderne.

Anul Cultural România–Italia 2026 se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, Nicușor Dan, și al Președintelui Republicii Italiene, Sergio Mattarella. Proiectul este coordonat de Ambasada României în Italia, cu sprijinul Ministerului Culturii, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Apărării Naționale și al partenerilor culturali din ambele țări.

Calendarul Anului Cultural cuprinde expoziții, concerte, spectacole și proiecte de patrimoniu care vor evidenția bogăția și diversitatea culturii române în fața publicului italian.

Mai multe pentru tine:
Cu cea mai spectaculoasă tiară a ei! Prințesa Kate a captat atenția tuturor la Banchetul de Stat de la Windsor, alături de William
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte