Andrei Şerban pune în scenă spectacolul „Richard al III-lea“ la Teatrul Bulandra

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Manole, în rolul  Richard III

„Richard al III-lea", de William Shakespeare, un nou spectacol în regia lui Andrei Şerban, va fi din luna martie în repertoriul Teatrului Bulandra. Marius Manole va fi în rol titular, iar din distribuţie mai fac parte actorii George Ivaşcu, Rodica Lazăr, Cornel Scripcaru, Alexandra Fasolă, Cătălin Babliuc, Adrian Ciobanu, Constantin Dogioiu, Alin State, Lucian Ifrim, Mirela Gorea, Catinca Maria Nistor.

Avanpremierele spectacolului vor avea loc în zilele de 6 şi 8 martie, iar premiera este programată pe 15 martie, de la ora 19.00, la Sala Liviu Ciulei. Alături de  regizorul Andrei Şerban, lucrează regizorul asociat Daniela Dima. Costumele sunt create de Fruzsina Nagy, iar muzica este semnată de Raul Kusak. 

Regizorul a mai montat spectacolul "Richard III" şi la Budapesta. Premiera spectacolului a  avut loc pe 18 februarie 2018 la Teatrul Rádnoti  din Budapesta.

 Andrei Şerban este un regizor faimos, atât în tarā, cât si în străinătate, lucrând cu mari teatre de pe toate continentele. Regizorul s-a nascut în anul 1948, în Bucuresti si trāieste din anul 1969 în  New York. Celebrul regizor de teatru si operā si sef al scolii de actorie de la Columbia University din New York este cunoscut actorilor si publicului budapestan din anul 2010, când a pus în scena piesa "Trei Surori", la Teatrul National din Budaptesta, bucurându-se de un mare succes. 

În spectacolul „Richard al III-lea“ de la Budapestea  au jucat unii dintre cei mai buni actori din Ungaria:Alföldi Robert, Gazsó György, Kelemen József, Kováts Adél, Martin Márta ş.a. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele