Adevăruri de altădată:Goana după ieftinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un fenomen neliniştitor al epocei: goana după ieftinătate. O nevoie de a păcăli pe altul, tradusă de cele mai multe ori prin propria păcăleală. Nu e vorba de cei lipsiţi de mijloace şi cari n’au încotro. Mă refer la oameni înstăriţi şi cari îşi închipuie că făcând economie la toate, au adunat ceva.

Le-au rămas, e drept, câţiva gologani mai mulţi în pungă, dar şi-au furat impresii, vreme, liniştea sufletului. Şi-au încheiat ziua cu o feerie mai puţin. Şi zilele trec şi viaţa trece, acumulând cenuşă şi drojdie, în loc de lamură şi de flacără. Căutăm senzaţii multiple, fiecare mai ieftină decât alta, în loc să tindem spre senzaţia de calitate,

înaltă şi pură, neuitată şi radioasă, dealungul anilor cari se fac tot mai reci şi mai întunecoşi. Gonind după cantitate, ni se pare că agonisim câştiguri. Şi nu există risipă mai mare decât înmagazinarea de emoţii mediocre. Aurul amintirilor e metalul cel mai preţios în organismul făpturii noastre nu numai spirituale, dar şi fizice.

Ea ne fortifică încheieturile şi fabrică în noi resorturi cari ne vor înviora cursa crepusculară. „Nu mai sunt bogat, ca să cumpăr lucruri ieftine!" Butada, cu aer de paradox, a englezului care-a afirmat acest crez, e grea de adevăr şi înţelepciune.

Lucrul ieftin trebuie schimbat mereu. Lucrul scump, fie stofa unui palton, fie peisagiul nocturn, văzut de pe terasa luminată a unui hotel de lux, deasupra Atlanticului sau a unui lac elveţian, fie cântecul unui virtuoz celebru, - stăruieşte ani şi ani pe noi, în noi, dincolo de noi. Ce-a fost ieftin s'a dus, - dacă n'a lăsat şi suvenire disgraţioase. Din zi în zi îmi dau seama cât de săraci suntem în bogata noastră Românie! În profuziunea de pietre cioplite a Parisului, de aur care curge din plafoane până'n pivniţi de tezaure artistice acumulate în case cu aparenţe simple, - evoc cutremurându-mă aspecte de sărăcie din ţară. Şi mă simt umilit, ruşinat ca'n faţa nudului unei mătuşi bătrâne.

(articol publicat de Victor Eftimiu în „Adevărul", 1935)

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%