Actorii independenţi s-au revoltat pentru că muncesc pe gratis. Plăţile vor începe în aprilie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oana Pellea, Maia Morgenstern, Marius Manole, Mihai Călin se numără printre personalităţile care şi-au exprimat revolta că actorii care au jucat în regim independent în teatrele din Bucureşti nu au fost plătiţi în ultimele trei luni. Plăţile pentru colaboratorii din teatre nu s-au făcut, de la începutul lui 2019, din cauza întârzierii adoptării bugetului de stat pentru institutuţiile publice de cultură.

Actorii au postat mesaje publice, în care îşi exprimă nemulţumirea faţă de situaţia creată. „Nişte oameni nu îşi iau banii, drepturile băneşti ce li se cuvin. De trei luni. Nu văd banii pentru care au contracte, banii pentru care au muncit “, a scris Maia Morgenstern. „În timpul ăsta, alături de noi, nişte alţi noi – debutanţi, figuranţi, cabiniere, plasatoare, îngrijitori, pompieri, într-un cuvânt colaboratorii…–  încearcă să se cârpească. Aşa cum pot. De azi pe mâine. De-o pâine. Ne pasă, nu-i aşa?“, a subliniat actriţa.

Artiştii cer explicaţii

„Nu sunt angajată. Sunt liber profesionistă. Ne spune şi nouă cineva dacă şi când vom fi plătiţi pentru munca depusă?“, a interogat, la rândul său, actriţa Oana Pellea, pe pagina sa de Facebook.  

„Oamenilor acestora care nu îşi iau banii chiar nimeni nu le dă nicio explicaţie?, a întrebat, de asemenea, actorul Marius Manole. „Imaginaţi-vă că, într-o lună doar, nu ai niciun fel de încasări, deloc. Ce faci? Cum trăieşti? Şi aici e vorba, în marea majoritate, de cei tineri care sunt cei mai vulnerabili“, a punctat şi Mihai Călin, actor al Teatrului Naţional.

Criticul de teatru Iulia Popovici: „Între timp, până există un buget aprobat, nimeni nu poate face legal plăţi

„Bugetul de stat a fost adoptat în Parlament, prima dată, în februarie. Contestat, una-alta, a devenit definitiv la jumătatea lui martie. Ei bine, ca să ajungă la instituţii precum teatrele (care sunt aşa-numiţi ordonatori terţiari de credite), bugetul trebuie aprobat, de la Guvern în jos, pentru fiecare ordonator principal de credite (ministerele, primăriile), care abia după aceea aprobă bugetele pentru ce are fiecare în subordine, într-un timp absolut impredictibil cu exactitate, pentru că procedura e de o birocraţie cruntă (de-aia şi are Guvernul obligaţia - tot mai teoretică - să propună bugetul de stat în octombrie-noiembrie anul anterior).

Teatrele, dar şi Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), sunt ultimele în lanţul trofic.

Iar Primăria Bucureşti şi-a adoptat bugetul acum vreo săptămână...

Între timp, până există un buget aprobat, nimeni (dar nimeni!) nu poate face legal plăţi, din subvenţia de la stat sau din fonduri extrabugetare, pentru cheltuieli „noi”, adică neaprobate - se pot plăti salarii, lumina, încălzirea etc., cam atât, în limita a 1/12 pe lună din bugetul anual anterior, cu aprobare“, a explicat, pentru "Adevărul", criticul de teatru Iulia Popovici (foto stânga).

"Unele teatre au făcut unele plăţi pentru colaboratori din încasările din bilete, de pildă.  Dar nici dacă aduceau managerii bani de-acasă să avanseze instituţiei banii pentru colaboratori tot nu scăpau de braţul lung al Curţii de Conturi, pentru încălcarea Legii finanţelor publice. Şi vorbim despre, au calculat alţii, 2.200 de contracte (nu de persoane - actorii, scenografii etc. colaborează cu mai multe teatre în acelaşi timp), predominant ale unor freelanceri care depind de aceşti bani.

Pentru AFCN, care n-are încasări proprii, inepţia guvernamentală cu bugetul a însemnat că n-a putut plăti avansul (a anunţat acum câteva zile că va începe s-o facă) pentru proiectele declarate câştigătoare în toamnă – iar proiecte care trebuiau să-nceapă în martie s-au amânat pentru aprilie şi pe urmă pentru mai, ceea ce le-a dat peste cap toate angajamentele şi va da peste cap şi activitatea AFCN, raportări, decontări etc.

Şi acum urmează partea tragică: chiar şi după ce vor primi bugetele aprobate, teatrele nu vor putea plăti toate cheltuielile restante şi curente deodată, pentru că primesc bugetul pe bază de trimestrializare, nu tot de la început, şi pentru că există plafoane maximale pentru plăţi lunare.

Cel mai probabil, plăţile vor începe peste tot în aprilie, dar oamenii vor ajunge prin iunie la zi cu ce au de primit. Adică jumătate de an de insecuritate a zilei de mâine. Iar situaţia se va repeta în fiecare an în care Guvernul nu propune şi Parlamentul nu votează la timp bugetul de stat", a concluzionat Iulia Popovici, blogger "Adevărul".

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”