Iulia Popovici

Critic de teatru

În România, directorii de teatru nu-s directori, sînt manageri. De fapt, sînt manageri, dar sînt şi directori – fiindcă, pe lîngă atenţi mînuitori ai legislaţiei muncii, a achiziţiilor, a finanţelor publice etc., ei sînt şi vizionari ai artei, constructori de discurs instituţional etc. Şi pentru asta e nevoie, musai, să fie absolvenţi de Teatru.

Un mare exerciţiu de diplomaţie culturală. Cu „vocaţia de a actualiza imaginea şi percepţia celor două popoare unul faţă de celălalt, de a întări legăturile economice, ştiinţifice, culturale si de societate care unesc cele două ţări, de a arăta dinamismul şi imaginaţia creatorilor şi mediului de afaceri din cele două ţări, de a reafirma ataşamentul celor două ţări faţă de o Europă a păcii, a ideilor şi a cooperării“.

Am o întrebare fundamentală pentru omenire: de ce ţin unii să filmeze-fotografieze cu telefonul mobil la spectacole de teatru/dans? În România, zic, nu că nu s-ar întîmpla şi aiurea. Şi nu la concerte de stadion sau Piaţa Victoriei, cu mii de oameni; nu, în sala de teatru, în întuneric, eventual la cîţiva centrimetri de actori/performeri. De ceee, nene Anghelaache??

Vezi mai multe