30 de ani de la moartea lui Eugen Ionescu: „Dacă răul există, atunci există şi Dumnezeu“. 13 citate celebre VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Joi, 20 martie, se împlinesc trei decenii de la moartea unuia dintre cei mai mari dramaturgi ai secolului XX, Eugen Ionescu, scriitorul de limbă franceză de origine română renumit pentru contribuția sa la teatrul absurdului, a cărui operă a inspirat numeroși autori și artiști, ale cărui fraze celebre sunt citate de generații peste generații.

Eugen Ionescu (Eugène Ionesco) a venit pe lume pe 26 noiembrie 1909, în Slatina, județul Olt, și a crescut într-o familie cu origini mixte - tatăl său (avocat) era român, iar mama sa, Marie-Thérèse (născută Ipcar), avea cetățenie franceză.

La vârsta de patru ani a plecat împreună cu mama la Paris. A urmat cursurile primare ale Şcolii comunale din strada Dupleix, iar din 1921, alături de sora sa, a locuit în ceea ce avea să evoce în scrierile de mai târziu drept un Paradis - La Chapelle Anthenaise.

În 1924, când părinţii au divorţat, Eugen Ionescu și-a urmat tatăl în România. S-a înscris la Liceul „Sfântul Sava“, unde a avut colegi viitori actori, oameni de litere, filozofi etc.

După ce a absolvit Colegiul Național Sfântul Sava din București, a susținut examenul de bacalaureat la Colegiul Național Carol I din Craiova. Ulterior, s-a înscris la Facultatea de Litere din București, obținând o licență în limba franceză.

Eugen Ionescu. FOTO arhivă

Din 1938, Eugen Ionescu s-a stabilit la Paris, unde a început să lucreze ca atașat cultural al guvernului Antonescu, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Mulți ani și-a îmbinat cariera diplomatică cu pasiunea pentru scriere și teatru.

În anii '50, a scris primele sale piese de teatru, celebre pentru stilul lor absurd și satiric,  „Cântăreața cheală” și „Lecția” fiind exemple notorii din debutul său în teatrul absurdului.

A scris și produs opere de teatru timp de mai mulți ani, primind recunoaștere internațională și apreciere din partea criticilor și a publicului. Printre cele mai cunoscute piese se numără „Rinocerii” și „Regele moare”, care au fost jucate cu succes pe scenele teatrelor de prestigiu din întreaga lume.

Din 1970 a devenit membru al Academiei Franceze, o recunoaștere a contribuției sale semnificative la literatura și cultură franceză. Opera sa a inspirat și influențat generații de scriitori și artiști, impactul său asupra teatrului mondial fiind unul de necontestat.

Eugen Ionescu a murit pe 28 martie 1994, la Paris, în regiunea Île-de-France, Franța, opera sa fiind, în continuare, studiată și apreciată în întreaga lume.

„Dacă răul există, atunci există şi Dumnezeu...“

Iată câteva citate celebre despre viaţă, moarte și artă din Eugen Ionescu, teme ce apar frecvent în opera sa:

1. „Copilăria este o lume de miracole și de uimire a creației scăldate în lumină, ieșind din întuneric, nespus de nouă și proaspătă și uluitoare”.

2. „Ideologiile ne separă. Visele şi suferinţa ne apropie“

3. „Toată lumea vrea să dirijeze pe toată lumea. Toată lumea se împotrivește să fie dirijată de toată lumea. Astfel se stabilește un echilibru cel puțin dinamic”.

4. „Nu este răspunsul cel care luminează, ci întrebarea“

5. „Raţiunea e nebunia omului tare. Raţiunea omului slab este nebunie“

6. „Spaima e iraţională. Raţiunea trebuie să-nvingă spaima“ (replică din piesa de teatru „Rinocerii“)

7. „Arta este inutilă, dar omul nu e în stare să renunțe la inutilitate”.

8. „Morţii sunt mai mulţi decât viii. Şi numărul lor creşte. Viii sunt rari“

9. „Noi nu suntem poate decât noduri, încrucişări efemere de energie, de forţe, de tendinţe diverse şi contradictorii pe care moartea le eliberează“(„Însinguratul“)

10. „Toţi oamenii joacă roluri, în afară, poate, de unii actori

11. „Plictiseala înfloreşte, de asemenea, atunci când te simţi în siguranţă. Este un simptom al siguranţei“

12. „Noaptea îţi aminteşti. Ziua este făcută să uiţi“(„Pietonul văzduhului“)

13.  „În acelaşi timp, în ciuda a orice, cred în Dumnezeu, pentru că eu cred în rău. Dacă răul există, atunci există şi Dumnezeu...“ („Testament“)

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort