14 caracteristici ale fascismului. O listă de Umberto Eco

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scriitorul italian Umberto Eco  FOTO: Shutterstock

Umberto Eco, romancier şi semiotician, a precizat, într-un eseu din 1995, că „Nazismul a fost unul singur“, precum şi că „jocul fascist se poate desfăşura în diverse moduri, ceea ce nu schimbă numele jocului“. De asemenea, Eco a prezentat 14 trăsături ale „Fascismului Etern“, printre ele, respingerea modernismului şi apelul la frustrarea socială.

Scriitorul Umberto Eco a crescut în Italia lui Benito Mussolini, în timpul regimului fascist, care „a fost cu siguranţă o dictatură, dar n-a fost în întregime totalitară şi nu din cauza blândeţii, ci mai degrabă din cauza slăbiciunii filosofice a ideologiei sale“, a scris el. Deşi nu s-a bazat pe o filosofie ieşită din comun, scrie openculture.com, fascismul din ţara lui s-a făcut remarcat prin „alegerile vestimentare – mai puternice, datorită cămăşilor negre, decât vor fi vreodată Armani, Benetton sau Versace“, a mai notat autorul. 

Aşadar, cele 14 caracteristici ale fascismului sunt următoarele:  

1. Cultul tradiţiei. „Trebuie să te uiţi peste silabusul fiecărei mişcări fasciste ca să îi găseşti pe cei mai mari gânditori tradiţionalişti. Gândirea nazistă a fost hrănită de elemente tradiţionaliste, sincretiste şi oculte“. 

2. Respingerea modernismului. „Iluminismul, Epoca Raţiunii, e considerat începutul depravării moderne. De aceea, Fascismul Etern ar putea fi definit drept iraţionalism“. 

3. Cultul acţiunii de dragul acţiunii. „Pentru că acţiunea este frumoasă, trebuie să aibă loc fără reflecţie. Gândirea este o formă de emasculare“. 

4. Dezacordul înseamnă trădare. „Un spirit critic face distincţii, iar asta aparţine modernismului. În cultura modernă, comunitatea ştiinţifică laudă dezacordul, căci acesta determină îmbogăţirea cunoştinţelor“.  

5. Frica de diferenţe. „Primul apel al unei mişcări fasciste este un apel împotriva intruşilor. De aceea, Fascismul etern este rasist prin definiţie“. 

6. Apelul la frustrarea socială. „Una dintre trăsăturile specifice fascismului istoric a fost apelul la o clasă de mijloc frustrată, o clasă care suferea din pricina unei crize economice sau din cauză că s-a simţit umilită din punct de vedere politic. Sau speriată de o presiune venită din partea unor grupuri sociale inferioare“.

7. Obsesia pentru intrigă. „Urmăritorii trebuie să se simtă asediaţi. Cea mai simplă modalitate de a rezolva intriga este apelul la xenofobie“. 

8. Inamicul este şi puternic, şi slab. „Prin schimbarea permanentă a atenţiei retorice, duşmanii sunt, în acelaşi timp, prea puternici şi prea slabi“. 

9. Dacă eşti pacifist, înseamnă că eşti de partea duşmanului. „În cazul Fascismului Etern, nu există luptă pentru viaţă, ci viaţa este trăită pentru luptă“. 

10. Dispreţul faţă de cei slabi. „Elitismul este un aspect tipic al oricărei ideologii reacţionare“.

11. Toţi oamenii sunt educaţi ca să devină eroi. „În Fascismul Etern, eroismul este norma. Acest cult al eroismului este strict legat de cultul morţii“. 

12. Machism şi armament. „Machismul implică dispreţul faţă de femei, intoleranţa şi condamnarea obiceiurilor sexuale care se abat de la normă, de la castitate la homosexualitate“. 

13. Populism selectiv. „Va exista un Televizor sau un Internet al populismului, iar răspunsul emoţional al unui anumit grup de cetăţeni va fi prezentat şi acceptat drept Vocea Oamenilor“. 

14. Fascismul Etern vorbeşte nouvorba (n.r. – o limbă fictivă din romanul „O mie nouă sute optzeci şi patru“ de George Orwell). „Toate textele naziştilor şi ale fasciştilor au un vocabular sărăcăcios şi o sintaxă elementară, cu scopul de a limita instrumentele care ar putea dezvolta o gândire complexă şi critică“. 

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice