Cu gândul la bani devii mai puţin sociabil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Persoanele care se gândesc frecvent la problemele financiare nu mai comunică eficient cu cei din jur. FOTO Adevărul

Rezultatele unui studiu conturează o nouă teorie referitoare la impactul banilor asupra comportamentului social. Cercetătorii avertizează că problemele financiare ne diminuează abilităţile de comunicare şi ne fac mai puţin dispuşi să împărtăşim gânduri şi emoţii cu cei din jur.

În cadrul celei de-a 25-a întâlniri organizată de Asociaţia de Psihologie din S.U.A, un grup de cercetători a dezbătut concluziile studiului potrivit căruia banii ne afectează relaţiile sociale, relatează publicaţia „Business Insider“.

Pentru a valida sau pentru a contesta aceste ipoteze, Nicole Mead, un profesor asistent la Şcoala de Management din Rotterdam, a organizat un experiment în care au fost implicaţi mai mulţi voluntari. Aceştia au fost împărţiţi în perechi şi rugaţi să completeze un sondaj. Unul dintre ei a primit întrebările scrise pe o foaie care avea imprimat simbolul pentru dolar. Ulterior, subiecţii au fost invitaţi să poarte o conversaţie de zece minute, pe durata căreia să abordeze teme generale sau, din contră, subiecte personale .„Scopul acestor discuţii viza modul în care respondenţii comunicau şi împărtăşeau opinii“, a explicat Mead.

Persoanele care au primit formularul cu simbolul dolarului au fost mai puţin sociabile sau amabile în discuţiile cu interlocutorii lor, faţă de ceilalţi respondenţi.

Amintirile legate de problemele financiare nu i-au făcut pe participanţi să fie foarte ţâfnoşi sau aroganţi în mod deosebit, dar maniera în care s-a desfăşurat discuţia a fost cu siguranţă afectată, spune Mead. „Nu consider că banii îi determină pe oameni să nu-şi mai dorească să întemeieze relaţii, ci, pur şi simplu, îi fac pe aceştia să caute numai anumite tipuri de legături“, a explicat Nicole Mead. Ea a adăugat că relaţiile interumane sunt afectate pentru că oamenii sunt conştienţi de faptul că banii sunt asociaţi cu un schimb de bunuri sau servicii, iar acest lucru îi face să devină mai precauţi şi mai rezervaţi. 

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”