Confesiunile unui pizzamaniac, după 25 de ani de fidelitate culinară: „Pizza este ca sexul - chiar şi atunci când nu este bună, tot îţi place”

Unii spun că mâncarea de tip fast-food distruge organismul încet, dar sigur, însă poveşti precum cea a lui Daniel Jenssen, un bărbat din Maryland, SUA, care în ultimii 25 de ani nu a mâncat altceva decât pizza cu brânză şi încă merge pe propriile picioare, îi poate determina să-şi schimbe părerea.

Dan a făcut această alegere alimentară bizară în timpul adolescenţei, când avea doar 15 ani şi a decis să devină lacto-ovo-vegetarian.
„Îmi plăcea la nebunie gustul de carne. Încă îmi place, dar datorită crezurilor mele, am renunţat la ea. Asta fost acum 23 de ani. De asemenea, trebuie să precizez că urăsc legumele. Tolerez doar oregano”, a declarat Jenssen.

Deşi, aparent, Daniel are un metabolism fantastic şi o greutate normală, silueta lui zveltă nu este, neapărat, un semn al sănătăţii. Bărbatul suferă de diabet şi are deseori probleme cu glicemia extrem de scăzută, motiv din care leşină adesea, la un moment dat, chiar şi în timp ce conducea maşina personală.

Când a fost diagnosticat cu diabet, endocrinologul, îngrijorat de regimul de viaţă nebunesc al bărbatului, i-a sugerat acestuia să consulte un medic nutriţionist.
„Stilul în care mănânci este îngrozitor”, i-a spus medicul. Dan a urmat, la început, sfaturile nutriţionistului, dar în scurt timp a ajuns să le considere inutile.

„Mi-a dat, pur şi simplu, o listă cu alimente pe care trebuie să le încerci. Bineînţeles că nu am de gând să încerc nimic. Mie îmi place pizza”, a spus Dan cu convingere. De atunci, bărbatul a tot schimbat doctori, alegând doar nutriţionişti care nu se plângeau de stilul său de viaţă. 

În mod surprinzător, nivelul colesterolului pizzamaniacului este mic şi nu pare a fi influenţat de dieta sa bogată în calorii.

„Stilul meu de viaţă nu a îngrijorat pe nimeni excesiv, în afară de logodnica mea, la sfatul şi cu susţinerea căreia am început să văd un psiholog”, a adăugat acesta. Cu ajutorul psihiatrului, Dan a descoperit câteva lucruri care l-au neliniştit şi care i-au servit drept explicaţie pentru ciudata sa dependenţă.

„Când aveam cinci ani, locuiam în Carolina de Nord. Acolo mergeam la gradiniţă, iar doamna Stanfill, educatoarea, ne îndopa zilnic cu tocană Brunswick, o mâncare pe care orice copil de cinci ani ar refuza-o. Mie nu îmi plăcea deloc, aşa că protestam şi încercam să fug, dar mă prindea de fiecare dată şi mă închidea într-un dulap. Stăteam acolo închis, plângând şi ţipând, până când venea mama să mă ia”, descrie bărbatul una din traumele copilăriei.

„Tot când aveam cinci ani, sora mea mi-a dat să mănânc ciuperci otrăvitoare. Am fost dus la spital şi mi s-au dat Coca-Cola şi sirop Karo până când am început să vomit, chestia care a ţinut, apoi, întreaga noapte”, relatează Jenssen o altă întâmplare traumatică.

Deşi terapeutul l-a ajutat să găsească originea problemei sale, nu a reuşit să-l ajute să o trateze. De fapt, acesta menţionează că îi place să meargă la întâlnirile cu psihiatrul deoarece după şedinţe poate da o fugă până la Joe Sqare, pizzeria sa preferată, aflată în apropiere.

„Pizza este ca sexul-chiar şi atunci când nu este bună, tot îţi place. Niciodată nu voi renunţa la dragostea şi pasiunea mea pentru pizza”, a declarat, fericit şi mândru de dependenţa sa, bărbatul.