CES 2016. Gadgeturile viitorului: geanta care simte telefonul şi-l încarcă şi bentiţa care stimulează creşterea părului - VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CES 2016. FOTOGRAFII The Sun

Cel mai mare târg de tehnologie din lume, CES 2016, care a avut loc la Las Vegas, SUA, între 6 şi 9 ianuarie, a prilejuit lansarea unor dispozitive menite să ne simplifice viaţa şi să o facă mai plăcută.

În cadrul celui mai important eveniment de tehnologie din lume, CES 2016, care s-a încheiat ieri, companii din toată lumea s-au întrecut în prezentarea de gadgeturi futuriste.

Astfel, firma franceză Zhor-Tech a adus mai multe modele de pantofi ieşite din comun. Printre acestea s-a numărat şi un model inspirat de filmul „Înapoi în viitor” („Back to the future), prevăzut cu şireturi care se leagă singure. Interesant este şi pantoful Smartshoe 001, a cărui temperatură poate fi ajustată cu ajutorul unei aplicaţii mobile şi măsoară numărul de paşi făcuţi.

Din seria invenţiilor destinate să ne facă viaţa mai relaxantă, la CES a fost prezentat şi barmanul automat Somabar. Acesta costă 365 de euro, dar îţi prepară cocktailuri la fel ca un barman profesionist. Aparatul este dotat cu şase dozatoare pentru tot atâtea tipuri de alcool, şi cu mixere, iar prin intermediul unei aplicaţii pentru smartphone îi poţi comanda să-ţi prepare băutura preferată.

Dintre toate tipurile de sutiene inteligente lansate la CES, sutienul pentru fitness Myzone, care costă 66 de euro, a fost considerat de specialişti cel mai interesant şi mai practic. Acesta calculează efortul depus prin măsurarea ritmului cardiac. Nu trebuie decât să cumpăraţi şi dispozitivul Myzone MZ-3, la 173 de euro, să-l ataşaţi sutienului şi să monitorizaţi cât de eficient faceţi sport. Bineînţeles, gadgetul poate fi adaptat la mai multe tipuri de haine sport sau pentru orice activitate care implică efort fizic.

Geanta care simte telefonul şi-l încarcă

O geantă la modă în ziua de azi ar trebui să fie prevăzută şi cu o baterie portabilă pentru încărcarea telefonului mobil. Tocmai o astfel de poşetă a fost prezentată la târgul de tehnologie de la Las Vegas. Botezată Knomo Drop & Go, geanta se va vinde din primăvară cu 400 de euro, la pachet cu o husă de protecţie magnetică pentru iPhone 6s sau 6s Plus. Nu trebuie decât să băgaţi telefonul într-un buzunar special conceput, care se închide singur, iar geanta inteligentă îl simte şi începe să-l încarce automat.

La fel de interesantă este şi bentiţa cu laser Hairmax, care funcţionează pe bază de fotobiostimulare. Este prevăzută pe interior cu nişte ţepi din plastic, care despart şuviţele de păr, în timp ce laserul de joasă intensitate stimulează creşterea firelor de păr. Fiecare şedinţă de stimulare durează cam 90 de secunde, notează publicaţia britanică „The Sun”. Bentiţa funcţionează cu baterii, este portabilă şi este eficientă atât în cazul bărbaţilor, cât şi femeilor.

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!