Celebritate pe dezbrăcate: generaţia tinerelor gata să facă orice pentru faimă VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În dorinţa de a deveni cunoscute, tot multe tinere sunt dispuse să facă orice, conturând ceea ce presa britanică numeşte „Generaţia Faimă”. Un exemplu a fost oferit recent de două modele care şi-au dezgolit sânii în public în timpul unuia dintre cele mai importante evenimente hipice din Regat. Nici în România nu ducem lipsă de astfel de exemple.

Două modele britanice prea puţin cunoscute din apariţiile în cadrul unor emisiuni de tip reality-show, au devenit adevărate vedete peste noapte, după ce s-au dat în spectacol în tribuna oficială, rezervată VIP-urilor, la Festivalului de la Cheltenham, unul dintre cele mai importante evenimente hipice din Marea Britanie.

Conştiente că trebuie să se facă remarcate pentru a deveni cu adevărat faimoase, Jessica Hayes, 22 de ani, şi Katie Salmon, 20 de ani, şi-au expus decolteurile generoase în balconul tribunei, unde vedete mai mici sau mai mari vin ca să vadă cursele şi ca să parieze, dar mai ales ca să fie văzute. Încălzite de câteva cocktailuri cu alcool, dar mai ales de prezenţa fotografilor, fetele au ajuns să-şi dezvelească sânii cu totul, fără să le pese că au devenit atracţia hipodromului.

Acesta este încă un exemplu care vine să întărească ideea unei generaţii obsedate de obţinerea faimei cu orice preţ, atâta timp cât aceasta se câştigă peste noapte. Pentru multe tinere provenite din familii din clasa mijlocie, care au avut parte de o viaţă liniştită, fără lipsuri, dar mai ales fără ambiţii deosebite, celebritatea se pare că a devenit un scop pentru care merită să renunţe la pudoare, demnitate şi orice fel de principii, după cum notează publicaţia „Daily Mail”.

Jessica Hayes, 22 de ani (foto stânga), şi Katie Salmon, 20 de ani (foto drapta). FOTO Daily Mail 

Cele două modele au mizat de la bun început pe promovarea agresivă a aspectului fizic, conturile lor de pe reţelele sociale fiind împânzite cu fotografii provocatoare, unde apar mai mult goale decât îmbrăcate. Jessica este urmărită de 221.000 de fani pe Instagram şi are 132.000 de fani pe Twitter, popularitate de care se bucură mai ales după câştigarea emisiunii concurs „Insula Iubirii”. Nefiind cunoscută în aceeaşi măsură, Katie Salmon este avidă să primească atenţia mass-media şi a fanilor, lucru care se vede şi pe conturile ei de Facebook şi Twitter, unde postează nenumărate selfieuri în lenjerie intimă sau topless.

În tribuna oficială de pe hipodromul de la Cheltenham, alături de cele două modele, se aflau şi mai mulţi fotbalişti profesionişti. Doi dintre ei, Samir Carruthers, 22 de ani, şi James Collins, 25 de ani, au fost surprinşi de fotografi în timp ce urinau în pahare de bere. Unul dintre ei a aruncat conţinutul paharului peste blaconul tribunei oficiale, riscând să-i stropească pe cei de jos, spre dezgustul martorilor. Sportivii au fost amendaţi de poliţie cu câştigul pe două săptămâni, aproximativ 5.000 de euro fiecare, iar între timp şi-au cerut scuze în mod public.

Şi sânii Roxanei Vancea au atras atenţia presei britanice 

Avem şi în România exemple similare cu cele din peisajul monden britanic. Este vorba despre fosta „vecină“ a matinalilor Răzvan şi Dani, Roxana Vancea, care face deliciul presei engleze în ultimele zile, cu un incident care a avut loc în urmă cu mai mulţi ani. Jurnaliştii englezi au descoperit o înregistrare în care Vancea, pe atunci prezentatoarea rubricii Meteo din emisiunea „Neatza cu Răzvan şi Dani“, a început să ţopăie până i-au ieşit sânii din tricou, realizând abia într-un târziu ce s-a întâmplat.

„Înregistrarea a fost vizionată de milioane de ori de atunci şi cumva nu credem că oamenii vor să afle cât de însorit va fi în Bucureşti“, după cum au comentat ironic jurnaliştii de la „Metro“. „«Accidental» este, poate, cuvântul greşit. Nu a încercat să oprească ceva, ceea ce ridică întrebări cu privire la credibilitatea programelor de ştiri din România“, scrie şi theladbible.com.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate