Cele mai bune materiale pentru mobila de bucătărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai bune materiale pentru mobila de bucătărie. Când vrem să cumpărăm sau să fabricăm singuri mobila pentru bucătărie trebuie mai întâi să ţinem cont de stilul pe care îl dorim şi de amenajarea celorlalte încăperi. Astfel, putem opta pentru o bucătărie clasică sau pentru una modernă, cu materiale în culori foarte vii.

Cele mai bune materiale pentru mobila de bucătărie. Ce alegem pentru o bucătărie modernă

Materialele necesare pentru mobila dintr-o bucătărie modernă sunt de obicei mai ieftine. Efectul estetic este dat de contraste şi de îmbinarea inedită a culorilor şi elementelor, scrie Bucătării.com. Astfel, fronturile pot fi lucioase, lăcuite sau acoperite cu stilcă.

Putem folosi elemente care imită lemnul, iar blaturile pot fi în culori îndrăzneţe, la fel şi fronturile uşilor. Hotele decorative din inox au de obicei şi un rol estetic important. Un farmec aparte este adus şi de sistemul ingenios de ilumat al bucătăriei, cu LED-uri care pot fi încorporate în mobilă.

Cele mai bune materiale pentru mobila de bucătărie. Soluţii pentru bucătăria clasică

Stilul clasic este mereu la modă şi este caracterizat în special prin folosirea de culori calde şi de utilizarea lemnului ca material pentru mobilier. Frontul casetat poate fi patinat, pentru a da impresia de vechi, iar finisajul elementelor este în general mat.

După ce am ales stilul în care dorim să arate bucătărie, trebuie să alegem materialele pentru mobilă. Pentru feţele de uşă ale dulapurilor putem folosi: PAL melaminat, care este foarte ieftin şi imită destul de bine lemnul, sau mobilier din MDF. Acesta din urmă poate fi vopsit, mat sau lucios (în acest caz orice zgârietură va fi vizibilă) sau MDF acoperit de stilcă. Ultima este cea mai scumpă variantă, mai rezistentă, dar din acest material nu se pot realiza forme speciale, cum ar fi cele curbe.

Lemnul masiv poate fi o soluţie bună, pentru că este un material tradiţional. Poate fi vopsit, dar în timp lemnul va fi afectat de schimbările de temperatură şi umezeală din bucătărie.

Peste PAL sau MDF poate fi aplicat un strat de furnir, care va conferi un aspect frumos, care imită bine lemnul. Furnirul nu poate fi însă revopsit sau lăcuit.

Pentru carcasa dulapului este bine să alegem PAL, nu lemn natural, chiar dacă dorim un stil clasic, Dulapurile din PAL sunt mai rezistente şi mai ieftine. Pentru o rezistenţă sporită la umezeală, acest PAL poate fi tratat cu o soluţie specială. Este bine ca pentru bucătărie să alegem un PAL de calitate, mai bine tratat decât cel destinat mobilei din restul casei.

Cele mai bune materiale pentru mobila de bucătărie. Ce alegem pentru blaturi

Blatul de bucătărie este partea cea mai expusă a mobilei. Poate fi uşor zgâriat, udat şi expus la mari variaţii de temperatură, prin urmare trebuie să fie foarte rezistent. Pot fi folosite mai multe materiale ca să fabricăm acest blat: granit, ibnox, lemn dur, compozit pe bază de cuarţ, porţelan sau blat laminat.

Dintre acestea, cea mai mare duritate o au blaturile din granit, cuarţ şi porţelan. Tot ele sunt şi cele mai rezistente la căldură puternică şi la zgârieturi, nu se pătează. Desigur, sunt mult mai scumpe decât un blat laminat, dar merită să alegem calitatea, pentru a avea o mobilă care să reziste în timp.

Mai multe pentru tine:
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii