Cei mai relaxaţi angajaţi din lume: naţiile care profită de cele mai multe zile de concediu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajaţi din 22 de ţări ai fost evaluaţi în cadrul unui studiu care a urmărit în ce măsură se bucură aceştia de zilele de concediu la care au dreptul în fiecare an. Astfel, s-a observat că există şi angajaţi fericiţi, care reuşesc să-şi ia aproape toate zilele de concediu, dar şi ţări în care vacanţa este doar un vis frumos.

Conform studiului realizat de compania de cercetare YouGov, cu sediul la Londra, angajaţii europeni se numără printre cei care reuşesc să se bucure de cele mai multe zile de vacanţe din concediul care li se cuvine anual. 

Astfel, 75% din angajaţii din Marea Britanie estimează că îşi iau aproape tot concediul (cu excepţia unei zile sau două de concediu, din cele 27 pe care le au la dispoziţie), lucru valabil pentru 71% din angajaţii din Danemarca, 70% din Germania şi 65% din Finlanda şi Norvegia. 

În SUA, angajaţii nu sunt îndreptăţiţi să primească legal zile de concediu plătite, aşa că beneficiază, în medie, de aproximativ 12 zile de vacanţă plătite pe an. Chiar şi în aceste condiţii, numai 44% din angajaţii americani au precizat că reuşesc să-şi ia pe parcursul unui an aproape toate zilele pe care le primesc.

Procentul angajaţilor care reuşesc să-şi ia anual aproape toate zilele de concediu care li se cuvin (în tabel este trecut şi numărul de zile de concediu la care angajaţii au dreptul prin lege în ţara respectivă)

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cristina Teleanu și-a luat o țeapă de zile mari la piață. Produsul banal cu care sunt păcăliți mulți români
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume