„Cea mai sexy vegetariană de peste 50 de ani” vine la Bucureşti ca să-i înveţe pe români cum să mănânce sănătos

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mimi Kirk vine pentru prima data în România în cadrul VegFest – săptămâna vegetarienilor din România.

Numită de PETA „Cea mai sexy vegetariană de peste 50 de ani”, americanca Mimi Kirk susţine la Bucureşti, pe 11 iunie, conferinţa “How to Live Raw in Romania” (Cum să fii raw vegan în România), în care va vorbi despre beneficiile unei alimentaţii sănătoase.

Mimi Kirk vine pentru prima data în România în cadrul VegFest – săptămâna vegetarienilor din România. Americanca a cucerit întreaga lume cu cărţile ei despre cum să trăieşti sănătos, are 77 de ani şi arată impecabil, este vegetariană de la 30 de ani şi în ultimii ani a ales stilul de viaţă raw vegan.

„La 30 de ani m-am decis sa nu mai mănânc hrană de origine animală şi am devenit vegetariană. A fost mai degrabă o alegere spirituală. Apoi, am decis sa devin raw vegană şi să împart experienţa mea cu întreaga lume”, după cum a declarat Kirk înainte de sosirea la Bucureşti.

La vârsta de 70 de ani, Mimi Kirk a fost votată de PETA (organizaţia de apărare a drepturilor animalelor-n.r.) „cea mai sexy vegetariană de peste 50 de ani”, şi este autoare a mai multor best seller-uri internaţionale, „Live Raw”, „Live Raw around the world” şi “The Ultimate Book of Modern Juicing”. Cu prilejul evenimentului pe care îl va susţine în România, Do Good Academy şi The Code anunţă şi lansarea cărţii “The Ultimate Book of Modern Juicing”, în limba română.

Speaker internaţional, avocat al vieţii sănătoase şi longevităţii, Mimi Kirk se va întâlni cu publicul român sâmbătă, pe 11 iunie, de la ora 9.30, la Palatul Ghica Tei din capitală unde va susţine conferinţa “How to Live Raw in Romania”. În deschiderea conferinţei, va fi prezentat şi cel mai avansat program de juicing - detox pentru corp, minte şi spirit din România.

Cu o zi înainte de conferinţă, vineri, 10 iunie, de la ora 18:00, publicul pasionat de alimentaţia sănătoasă va putea să socializeze cu Mimi Kirk, care este şi un cunoscut bucătar raw vegan, în cadrul evenimentului “Dinner with Mimi Kirk”. Biletele pentru evenimentele lui Mimi Kirk la Bucureşti sunt disponibile pe www.dogoodacademy.ro, evenimentul fiind susţinut de Asociaţia Vegetarienilor din România şi The Code.

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert