Ce se întâmplă dacă bei zilnic un pahar de lapte, pentru sănătatea intestinelor. Concluziile celui mai cuprinzător studiu

0
0
Publicat:

Un pahar de lapte consumat zilnic reduce riscul de cancer intestinal cu aproape o cincime (20%), arată cel mai mare studiu de acest fel realizat la Universitatea Oxford.

Un pahar de lapte pe zi reduce riscul de cancer intestinal. FOTO Shutterstock

Cercetătorii care au realizat acest studiu spun că este vorba despre cea mai puternică dovadă privind rolul calciului în protecţia împotriva acestei boli, transmite, miercuri, DP, citată de Agerpres.

Echipa a descoperit şi că un consum regulat de alcool, echivalent unui pahar de vin în fiecare zi, ar duce la o creştere a riscului de cancer intestinal cu 15%.

Mai mult de jumătate din cazurile de cancer intestinal pot fi prevenite, potrivit specialiștilor. Aproximativ 13% dintre ele sunt provocate de consumul de carne procesată şi 11% de supraponderabilitate şi obezitate.

Noul studiu, publicat în jurnalul Nature Communications, a urmărit 97 de factori de dietă şi impactul lor asupra riscului de cancer intestinal pe un eşantion de 542.778 de femei din cadrul Million Women Study.

Factorii cu cea mai puternică influenţă în ceea ce priveşte riscul de îmbolnăvire

S-a constatat că, după un interval de aproape 17 ani, aproximativ 12.250 de femei s-au îmbolnăvit de acest tip de cancer, consumul de alimente bogate în calciu şi respectiv consumul de alcool fiind factorii cu cea mai puternică influenţă în ceea ce priveşte riscul de îmbolnăvire.

Autorii studiului au ajuns la concluzia că, în medie, un plus de 300 mg de calciu pe zi - echivalentul unui pahar de 240 ml de lapte sau a două cutii mici de iaurt - duce la o scădere cu 17% a riscului de îmbolnăvire.

Oamenii pot beneficia de această reducere a riscului chiar dacă nu au consumat în mod obişnuit alimente care să conţină calciu şi încep prin a bea un pahar de lapte precum şi dacă au o dietă ce cuprinde alimente ce conţin calciu dar doresc să suplimenteze aportul acestora.

Același studiu arată că reducerea riscului de îmbolnăvire este legată de calciu, indiferent dacă aceste este prezent în lactate sau în alte feluri de alimente. Cercetarea nu a analizat şi impactul pe care ar putea să-l aibă suplimentele de calciu.

Calciul prezent în lapte (chiar şi cel din laptele pus în cafea), iaurt, legume şi alte surse contribuie la reducerea riscului de îmbolnăvire de cancer intestinal, însă legătura dintre această reducere şi consumul de calciu din brânzeturi şi îngheţată nu a reieşit foarte clar. Ei au precizat că nu există niciun motiv evident pentru care calciul conţinut în îngheţată şi în brânzeturi să nu contribuie la reducerea acestui risc, fiind probabil vorba de faptul că persoanele incluse în studiu nu consumau prea frecvent aceste alimente.

Alcoolul și carnea roşie, lerate de creşterea acestui risc 

Studiul mai arată că 20 g de alcool pe zi (echivalentul unui pahar de vin sau a unei halbe de bere), duce la o creştere a riscului de cancer intestinal cu 15%.

Aceeași cercetare a confirmat şi datele existente privind rolul cărnii roşii şi a cărnii procesate în creşterea acestui risc - un consum regulat de peste 30g pe zi duce la o creştere a riscului cu 8%.

Coordonatorul studiului, Dr Keren Papier, a precizat că este nevoie şi de alte cercetări, dar a adăugat că acesta este cel mai cuprinzător studiu realizat vreodată cu privire la legătura dintre dietă şi cancerul intestinal.

Potrivit cercetătorilor, efectul protector al calciului ţine de capacitatea acestuia de a se lega de acizii biliari şi de acizii graşi liberi din intestin, reducându-le efectele oncologice.

Experimentele realizate pe şoareci de laborator au arătat că nivelurile mai ridicate de calciu în alimentaţia acestora duc la o protecţie mai bună a structurii intestinale.

Autorii studiului susţin că nu există niciun motiv pentru care aceste date obţinute în cadrul unui studiu realizat pe femei să nu fie valabile şi pentru bărbaţi, mai informează DPA

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima