Ce nu trebuie să îi spui niciodată şefului tău: greşelile care pot atrage antipatia superiorilor sau chiar concedierea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este foarte important să fii precaut cu lucrurile pe care i le spui şefului tău pentru că, în unele cazuri, chiar şi cele mai neînsemnate „scăpări” îţi pot distruge cariera. De aceea, experţii şi consultanţii în carieră evidenţiază ce greşelile te pot transforma în persona non grata în ochii şefului.

Consultantul în carieră Ryan Kahn, expertul naţional în legislaţia muncii Lynn Taylor şi expertul în conduită Rosalinda Oropeza Randall şi-au strâns laolaltă cunoştinţele şi experienţa pentru alcătuirea unei liste de sfaturi în legătură cu ce nu ar trebui să le spunem şefilor, la locul de muncă:

„Nu ai dreptate”

„Dacă îţi critici sau evidenţiezi o greşeală a şefului tău în public, este aproape sigur că în şedinţele viitoare vei fi ignorat sau exclus”, spune Rosalinda Oropeza Randall, expert în conduită. Dacă şeful tău a făcut, într-adevăr, o greşeală, există modalităţi mai bune să îi spui acest lucru. Ai putea spune, potrivit specialistei: „Aş putea greşi eu, dar aveam impresia că...”. Astfel, îi scoţi în evidenţă greşeala şi îi corectezi informaţia fără să îl pui în defensivă.  „Foloseşte un ton cordial”, sfătuieşte Randall, conform „Business Insider”.

„Nu intră în atribuţiile mele”

La orice loc de munca va trebui, uneori, să faci lucruri care nu intră în fişa postului tău. „Oamenii se aşteaptă să fii flexibil, trebuie să îi faci viaţa mai uşoară şefului tău. Ca o notă de subsol, cu cât ştii să faci mai multe lucruri, cu atât mai greu le va fi să renunţe la tine”, precizează Lynn Taylor. Faptul că refuzi să faci anumite lucruri denotă că nu eşti dispus să participi la evoluţia companiei, adaugă Kahn.

„Voi încerca”

Unii oameni cred că acesta este un răspuns acceptabil, întrucât toţi „încercăm” să facem lucrurile cât de bine putem. Dar această exprimare îi permite şefului tău să se îndoiască de tine şi de abilităţile tale. „Imaginează-ţi că tu îl întrebi pe şeful tău dacă îţi va da salariul pe data de 15 a lunii, iar el îţi răspunde «Voi încerca»”, exemplifică Taylor. 

„Îmi pare rău, dar...”

„Acel «dar» anulează orice impresie de sinceritate atunci când exprimi o părere de rău. Un simplu «Îmi cer scuze. Data viitoare voi fi mai atent» este răspunsul aşteptat atunci când greşeşti”, spune Taylor.

„Despărţirea mea m-a dat peste cap. Nu îmi stă gândul la muncă astăzi”

Toată lumea are probleme personale din când în când, acelea fiind chiar momentele în care profesionalismul tău este supus la test. „Nimeni nu vrea desconsideră rănile emoţionale ale unei persoane, dar chiar trebuie să îţi pui şeful în aşteptare pentru că ai nevoie de timp să treci peste o despărţire? Mai bine te gândeşti să îţi iei o zi liberă şi să te plângi mamei tale, dacă ce îţi doreşti este înţelegere şi un umăr pe care să plângi”, sfătuieşte Rosalinda Oropeza Randall.

„Voi pleca”

Nu ameninţa că vei părăsi compania, spune Kahn. Nu este o atitudine profesionistă şi nu insipră seriozitate. Ba chiar te pot considera un risc.

„Nu este vina mea, este vina lui X”

Dacă eşti nevinovat, explică de ce, dar nu îi implica pe alţii dacă tu eşti, în primul rând, responsabil de sarcina care a ridicat probleme. „Cheia este să îţi asumi responsabilitatea. Dacă arunci mereu vina pe alte persoane, şeful tău va pune sub semnul întrebării nevinovăţia ta”, spune Ryan Kahn. 

„Pot vorbi cu superiorul tău? Sau cu cei de la Resurse Umane?”

„Dacă procedezi astfel, îi calci şefului tău autoritatea în picioare, o situaţie de obicei fără câştig, decât dacă vrei să demisionezi sau să fii dat afară sau dacă nu ai, într-adevăr, altă posibilitate de a rezolva lucrurile”, explică Lynn Taylor. 

„Nu am nicio soluţie”

„Nu îi spune şefului tău despre anumite probleme dacă nu vii şi cu posibile soluţii. Liderii vin cu rezolvări, supuşii vorbesc doar despre probleme”, spune Kahn.

„Pot pleca mai repede astăzi, din moment ce lucrurile merg încet?”

Este în regulă dacă îţi doreşti să pleci mai devreme, dar nu îi spune şefului tău că vrei să faci asta pentru că nu mai ai nimic de făcut la locul de muncă. „Întotdeuna vor exista proiecte care trebuie finalizate. Şefii vor să vadă iniţiativă din partea angajaţilor”, susţine Taylor. 

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model