Ce joc celebru poate întineri creierul cu până la 10 ani, îmbunătăţind memoria şi nivelul de atenţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cercetătorii din Londra susţin că au găsit metoda care poate întineri creierul cu până la zece ani. Aceasta este accesibilă oricui şi a fost tema mai multor cercetări în ultimii ani.

Sudoku ar putea întârzia îmbătrânirea creierului cu opt până la zece ani, cel puţin asta sugerează un studiu pe aproape 20.000 de persoane, realizat de cercetătorii de la Universitatea din Londra.

„Am constatat că oamenii care obişnuiesc să completeze Sudoku au o mai bună performanţa atunci când vine vorba de memorie, atenţie şi raţionament“, spune Dr. Anne Corbett, unul dintre coordonatorii studiului.

„Îmbunătăţirile rezultatelor sunt evidente în ceea ce priveşte viteza şi acurateţea memoriei lor. În unele cazuri, ameliorarea a fost foarte evidentă, testele noastre evidenţiind o întinerire a creierului chiar cu 8-10 ani. Nu putem spune că reduce riscul de demenţă, dar cercetarea noastră susţine studiile anterioare conform cărora realizarea puzzle-urilor şi rezolvarea de Sudoku menţin mai mult timp buna funcţionare a creierului“, spune Corbett.

„Din păcate, această metodă nu garantează prevenirea demenţei. Neavând nimic care să vindece această boală, prevenţia este esenţială. Există şi alte modalităţi prin care putem reduce riscurile, esenţiale fiind dieta echilibrată, evitarea fumatului şi a consumului de alcool“, spune Dr. James Pickett, de la Centrul de Cercetare a bolii Alzheimer din Marea Britanie.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie