Cât măsoară cel mai înalt copac din lume şi cum a scăpat de la tăiere VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hyperion ar fi trebuit să fie tăiat, pentru că la baza trunchiului se vede o crestătură care datează din anii ’70, când o întreagă zonă fusese marcată pentru a fi defrişată. Salvarea a venit din partea administraţiei Carter, care a declarat pădurea parc naţional.FOTO National Geographic

Până în august 2006, cel mai înalt copac din lume a fost considerat un Sequoia sempervirens, poreclit „Gigantul din Stratosferă”, descoperit în Parcul Natural Humboldt Redwoods din California, SUA. Gigantul a fost însă depăşit în înălţime de un alt copac, situat în aceeaşi rezervaţie.

Naturaliştii americani Chris Atkins şi Michael Taylor au descoperit în Parcul Natural Humboldt Redwoods din California un loc cu copaci foarte înalţi, iar unul dintre ei, supranumit Hyperion, depăşea înălţimea „Gigantului din Stratosferă”, care are 112, 47 metri. Hyperion are înălţimea de 115, 6 metri, fiind cel mai înalt dintre cei trei copaci semeţi, mai mari decât fostul deţinător al recordului.

Acţiunea de măsurare a copacilor a fost filmată de National Geographic, ocazie cu care publicul larg a putut afla că cea mai bună metodă de măsurare a copacilor este să te urci până în vârf şi să cobori o panglică de capătul căreia se agaţă o greutate. 

Dar pentru că cele mai joase crengi ale copacului Hyperion încep de la înălţimea unui bloc cu 25 de etaje, naturaliştii au lansat cu ajutorul unei arbalete un fir de pescuit pe care l-au legat de primele ramuri, pentru ca apoi să ridice sfoara de căţărat folosită de unul dintre naturalişti ca să se urce până în vârful copacului.

Interesant este că Hyperion ar fi trebuit să fie tăiat, pentru că la baza trunchiului se vede o crestătură care datează din anii ’70, când o întreagă zonă fusese marcată pentru a fi defrişată. Salvarea a venit din partea administraţiei Carter, care a declarat pădurea parc naţional.

Oamenii de ştiinţă cred că Hyperion este destul de tânăr, adică are aproximativ 600 de ani (cam 20 de ani în cazul omului), şi că va creşte mulţi ani de acum încolo. Locul exact unde se află copacul nu a fost dezvăluit pentru a-l proteja de turiştii curioşi. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?