VIDEO Distracţie extremă în vacanţă. Turiste arestate pentru că au pus pe jar degeaba poliţia din Lisabona

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piaţa Restauradores din Lisabona, locul de unde turistele britanice au fost „răpite“ de sub privirile turiştilor şi localnicilor îngroziţi FOTO lisbon.net

Două britanice au găsit o modalitate cel puţin bizară de a se distra în ziua în care au împlinit 40 de ani. Prietenele aflate în vacanţă în capitala Portugaliei, Lisabona, au apelat la serviciile unei companii care prestează răpiri contra cost.

Duminică, 1 septembrie, în jurul orei 15:30, turiştii şi localnicii care se aflau în Piaţa Restuaradores din centrul oraşului au privit înmărmuriţi cum două englezoaice sunt luate pe sus de trei bărbaţi mascaţi şi băgate într-o dubiţă de culoare albă.

Panicaţi, oamenii au sunat la poliţie, iar în scurt timp maşina răpitorilor a fost interceptată de oamenii legi. După o scurtă urmărire, răpitorii au fost imobilizaţi, iar turistele eliberate. Numai că poliţia a aflat, cu această ocazie, că reuşiseră să strice distracţia sărbătoritelor.

Femeile plătiseră bani buni pentru a trăi senzaţii tari, iar compania cu pricina, condusă de un portughez, oferea taman genul de experienţe extreme doritorilor. 

„Răufăcătorii“ stabiliseră scenariul împreună cu clientele, aceasta nefiind prima dată când organizau astfel de evenimente. Poliţia a confiscat autovehiculul „răpitorilor“ şi caseta video cu înregistrarea tărăşeniei, casetă pe care turistele urmau să o păstreze ca amintire a unei zile de pomină, relatează Daily Mail. 

Cele două turiste, răpitorii şi patronul firmei care se ocupă cu astfel de înscenări au fost arestaţi şi au fost prezentaţi justiţiei sub acuzaţia de simulare a unei crime, infracţiune care poate fi pasibilă cu închisoare de până la un an. Conform reprezentanţilor poliţiei, incidentul a provocat panică într-un spaţiu public şi a îngrozit persoanele care au fost martore la cele întâmplate.

De altfel, astfel de companii, specializate în oferirea de senzaţii tari, au apărut în urmă cu câţiva ani. Un pachet de bază din portofoliul acestor firme ajunge la aproximativ 1.200 de euro.  

De exemplu, cei care apelează la firma franceză Ultime Realite pot opta pentru o ofertă care include răpirea urmată de legarea presupusei victime, apoi privarea de libertate pentru câteva ore, într-o încăpere întunecată, conform înţelegerii iniţiale pe care au încheiat-o cu clientul. Pentru cei care sunt dispuşi să pună la bătaie un buget generos, firmele pot organiza şi evadări sau operaţiuni de salvare spectaculoase, cu ajutorul elicopterelor sau a bărcilor de mare viteză.  Suspansul operaţiunii este garantat de faptul că „victima“ habar nu are când va fi răpită.

Idee „împrumutată“ din  filmul „The Game“? 

Pe site-ul ultimerealite.fr amatorii de senzaţii tari sunt îmbiaţi astfel: „Vei trăi pe propria piele senzaţii de teroare, violenţă, teamă, la fel ca în cazul unei răpiri reale, o experienţă psihologică şocantă pe care nu o vei uita într-o clipă.“

Nu este exclus ca ideea pusă în practică de acest gen de companii să fie inspirată de filmul „The Game/Jocul“ (1997), cu Michael Douglas în rol principal. Viaţa ordonată şi previzibilă a eroului din film, Nicholas Van Orton, un afacerist de succes, este dată peste cap de un cadou mai puţin obişnuit primit de la fratele lui, posibilitatea de a participa la un joc incitant, care se dovedeşte a fi o alegere cu consecinţe extrem de periculoase.

Jocul, pus la dispoziţie de compania Consumer Recreation Services, promite o experienţă special concepută pentru fiecare participant, o vacanţă neprevăzută care te va scoate din rutina de zi cu zi, o distracţie care vine ea la tine, atunci când te aştepţi mai puţin. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț