Transilvania, prin ochii „National Geographic”: frumoasă şi săracă

Jurnalistul britanic Adam Nicolson a scris, pentru „National Geographic”, o adevărată odă adusă frumuseţii şi bogăţiei faunei Transilvaniei. Tabloul suprins de acesta evidenţiază contrastul dintre bogăţia naturii şi sărăcia oamenilor de prin părţile locurilor.

„Nu poţi să nu zâmbeşti, în primele zile ale verii, când mergi prin văile verzi ale Transilvaniei. Aceste locuri din Munţii Carpaţi din centrul României conţin una din cele mai mari comori ale lumii cultivate: cele mai diverse şi bogate lunci de fân din Europa. Poţi descoperi până la 50 de specii de iarbă şi flori într-un singur metru pătrat, chiar şi mai multe dacă-ţi continui plimbarea printre ele. Acest miracol împodobit cu flori nu este doar rezultatul naturii, ci şi a muncii omului de aici”, spune Nicolson. Jurnalistul explică, în continuare, cum luncile au nevoie de îngrijiri şi apă, pentru că lăsate în pace ajung o paragină în câţiva ani.

„Transilvania este o lume frumoasă făcută prin simbioză”, spune acesta.

Un motiv care explică abundenţa este absenţa chimicalelor şi a fertilizatorilor articiali, şi asta pentru că „sunt prea scumpe şi considerate de neîncredere de către aceşti fermieri de scară mică”.

Măcriş, Gura-leului, genţiană, maghiran, cimbru şi salvie sunt doat câteva dintre plantele pe care le poţi culege stând pe loc într-un perimetru îngust. Oamenii care trăiesc în Ghimeş-Făget pot recunoaşte până la 120 de specii diferite de plante şi flori, potrivit specialiştilor Zsolt Molnár şi Dániel Babai, citaţi în material.

„Până şi copiii cunosc jumătate din specii, iar asta pentru că ei depind de ele. Au nevoie să ştie ce sunt plantele care îi hrănesc”, a explicat Nicolson. Aproximativ 72% din flora vizibilă şi 84% din acoperirea botanică sunt cunoscute în părţile locului. „Este o lume construită handmade, aproape deloc mecanizată, unde oamenii cunosc totul. Nicăieri în lumea nu există, în vocabularul local, un număr atât de mare care să exprime habitate separate, respectiv 148 de cuvinte”, a spus Nicolson.

Viaţa oamenilor de acolo este un ciclu întreţinut de văile bogate în plante, povesteşte jurnalistul britanic. Văile hrănesc vacile, iar vacile hrănesc oamenii, pe scurt. „De-a lungul întregii regiuni, de la românii din Maramureş din nord până la ungurii din provinciile din mijlocul ţării şi până la saşi, modul lor de operare este medieval, în esenţă. Milioane de oameni din România muncesc pe câmp, cu puţină forţă de muncă, cu care dau cel mai mic randament, dar cu cel mai mare nivel de auto-suficienţă, printre cele mai mici venituri din România”, pictează Nicolson tabloul vieţii la ţară.

Ferma medie are în jur de opt actri (3.200 de metri pătraţi). Mai mult de 60% din laptele produs în ţară vine de la fermierii care au două, trei vaci, din care aproape nimic nu părăseşte ferma în care a fost produs.

„Cifrele sunt simple şi tiranice. O vacă mănâncă patru sau mai multe tone de fân pe timpul iernii. Această cantitate de fân are nevoie de până la cinci acri de pământ ca să crească şi cam 10 zile toride în care să fie mutată. Dacă mută un singur om cu coasa, cum fac mulţi dintre ei, trei vaci înseamnă o lună de mutat fân”, povesteşte jurnalistul începutul întregului procedeu.

După ce pictează tabloul muncii tiranice pe care ţăranii români o fac, jurnalistul britanic explică cititorilor „National Geographic” că munca lor nu înseamnă bani. O familie de fermieri câştigă, după calculele sale, în jur de 4.000 de euro pe an, la care se adaugă venituri suplimentare din alte munci. Mai puţin de jumătate din gospodării au băi. Preţul cailor este ridicat pentru că foarte puţini îşi pot permite utilaje.

Jurnalistul a participat la discuţia unei familii care nu ştie ce să aleagă între un cal şi un tractor. Rezultatul? „Un cal, pentru că n-a inventat nimeni, încă, maşina care să nască o versiune mai tânără a ei”.

Materialul expune o scurtă istorie a României în timpul comunismului, dar şi a generaţiilor post-comuniste, care au preferat munca în străinătate în detrimentul lucratului propriului pământ, din motive financiare. Cu banii făcuţi afară, românii tineri s-au întors în locurile natale, unde şi-au construit case mari cu termopane.

„Problemele au fost exacerbate odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, în 2007. Definiţiile neghioabe pentru fondurile europene au stat în calea multor ferme mici din Transilvania”, punctează Nicolson.

Aşa că oamenii locului au început să preia controlul asupra locului. Oamenii au început să muncească din nou pe câmp, iar laptele să fie vândut către companiile de lactate, pe puncte, în condiţiile cerute de UE. Totul pentru ca oamenii să nu-şi părăsească pâmânturile moştenite din generaţie în generaţie.

„Este pământul nostru, trebuie să avem grijă de el, trebuie să ne învăţăm copiii să păstreze tradiţiile şi să-i învăţăm că există mereu o muncă de făcut, chiar dacă rămân fără muncă. Este importantă să înveţe pentru că tradiţia este o comoară. Şi dacă le învaţă, vor fi mai bogaţi”, a spus o femeie din Breb.

„Dacă problemele economice s-ar rezolva, dacă agricultura europeană ar fi mai dispusă la diverse variaţii, dacă guvernul român ar fi mai alert cu privire la bogăţiile Transilvaniei, ar putea fi salvată această lume. Transilvania nu este încă o fosilă, este în viaţă, doar că are nevoie de ajutor. Dar este una dintre întrebările viitorului: poate lumea modernă să susţină frumuseţea care nu-i aparţine?”, se întreabă Adam Nicolson.