Topul destinaţiilor europene de city break-uri, condus de Italia. Ce loc ocupă România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turnul înclinat din Pisa, Italia. FOTO europetravelz.com

România se află într-un top al destinaţiilor europene de city break-uri, Italia primind cele mai bune recomandări din partea turiştilor din întreaga lume pentru petrecerea de sejururi scurte, de cel mult trei 3 zile, potrivit unui studiu.

"Cei mai mulţi dintre turiştii străini care au ales România pentru un sejur scurt au fost motivaţi de vizitarea de obiective turistice şi de experienţele turistice noi, şi doar într-o mică măsură de cunoaşterea culturii locale", se arată în studiul realizat de Mercury Research, care plasează ţara noastră pe locul 28 în top.

După Italia, la diferenţă extrem de mică, se află insulele din Grecia şi Finlanda, urmate în clasament de Austria, Portugalia şi Cehia. Ţări precum Muntenegru şi Bulgaria sunt în urma României.

Dacă Italia este vedeta sejururilor scurte, cea mai recomandată destinaţie de vacanţă din Europa pentru vacanţe de lungă durată este Norvegia, urmată de Suedia şi Austria. Cea mai puţin apreciată destinaţie atât pentru city breaks, cât şi pentru vacanţe lungi (minim 4 nopţi) este Ucraina.

La capitolul vacanţe mai lungi, România se află pe locul 24, pe locurile imediat următoare aflându-se Ungaria, Finlanda şi Bulgaria. De asemenea, Spania se află în topul ţărilor din Europa în care turiştii îşi doresc să meargă în vacanţă în 2015. Deşi mai bine promovate decât Spania, Franţa şi Italia sunt următoarele destinaţii vizate de turişti pentru vacanţă anul acesta.

"Dacă 8% dintre turiştii din întreagă lume au văzut reclame sau oferte turistice despre Spania, procentul se ridică la 13% când vine vorba despre Franţa şi Italia. Deşi Bulgaria are un scor mai mic decât România în ceea ce priveşte recomandările turiştilor care au vizitat această ţară, la nivel de marketing turistic situaţia se inversează. Bulgaria este mai bine promovată decât România, 4% dintre străini au văzut reclame sau oferte turistice pentru această destinaţie în comparaţie cu 2% pentru România. Doar 1% dintre turiştii străini iau în considerare petrecerea vacanţei în România în 2015", spun realizatorii studiului.

Studiul The Global Tourism Monitor a fost realizat de Mercury Research împreună cu Asociaţia Global Market Research în prima jumătate a anului 2015, pe un eşantion de 16.800 de respondenţi din 24 de ţări din Europa, America, Asia-Pacific, Africa şi Orientul Mijlociu şi oferă informaţii despre 111 destinaţii turistice.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!