Articol publicitar

Strategia pentru turism în legătură cu implementarea proiectului „Moştenirea religioasă dincolo de graniţă“ – ROBG-509

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Propune o nouă destinaţie transfrontalieră pentru turism intre Bulgaria – România, în legătură cu implementarea proiectului „Moştenirea religioasă dincolo de graniţă” – ROBG-509 - cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională în cadrul programului Interreg V-A România – Bulgaria.

Această lucrare este un produs al proiectului nostru prin care se prezintă potenţialul moştenit de Biserica Ortodoxă în scopul dezvoltării turismului religios, în zona celor două regiuni din Bulgaria şi România pe care le acoperă acest proiect. În această cercetare au fost analizate lăcaşurile de cult ortodoxe ca resurse turistice antropice ce contribuie la dezvoltarea turismului religios în această regiune transfrontalieră.

Analiza situaţiei zonelor transfrontaliere ca destinaţii turistice este structurată după cum urmează:

1. Oportunităţi pentru promovarea şi dezvoltarea turismului religios în zonele transfrontaliere dintre Bulgaria şi România.

2. Analiza infrastructurii şi suprastructurii generale şi turistice în zonele transfrontaliere.

3. Rolul sectorului public în dezvoltarea turismului religios în regiunile de cooperare transfrontalieră.

4. Analiza SWOT a zonelor transfrontaliere Bulgaria- România ca destinaţii tusristice pentru turismul religios.

În ultima parte lucrarea prezintă un cadru strategic pentru dezvoltarea turismului religios în zonele transfrontaliere dintre Bulgaria şi România:

1. Viziunea, misiunea, obiectivele şi priorităţile strategiei: Viziunea şi misiunea strategiei / Obiectivele operative şi priorităţile strategiei / Indicatorii de atingere a obiectivelor şi priorităţilor strategiei / Grupuri ţintă, cuprinderea strategiei

2. Plan de acţiune de comunicare

3.Concepţia de dezvoltare a traseelor turistice pentru turism religios: Caracteristica generală a traseelor turistice pentru turism religios / Tipuri de trasee turistice pentru turism religios

Parteneri:

Lider: Fundaţia pentru Dezvoltare Regională, Vidin, Bulgaria

Partener: Universitatea din Craiova, România

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare