Video Satul ascuns sub „muntele sfânt al dacilor” renaște pe Via Transilvanica. „Este, probabil, cel mai izolat loc unde am dormit”

Satul Măgureni din Munții Șureanu rămăsese pustiu în anii 2000, înainte ca un schit să fie ridicat aici, în apropiere de Vârful Godeanu - numit și muntele sfânt al dacilor. Așezarea este căutată însă de tot mai mulți turiști, fiind traversată de Via Transilvanica.

În Hunedoara, cea mai mare parte a traseului de drumeție Via Transilvanica străbate Munții Șureanu, ținutul cetăților dacice și al satelor de păstori, răsfirate în munți.

Înainte de a coborî dinspre Vârful Godeanu (1.659 metri) - numit și muntele sfânt al dacilor - la Sarmizegetusa Regia, călătorii aflați pe Via Transilvanica trec prin fostul sat Măgureni - acum un cătun însuflețit de o mică mănăstire de maici ridicată aici la sfârșitul anilor 2000.

Cătunul Măgureni, căutat de turiștii de pe Via Transilvanica

În jurul ei, pe dealuri se înfățișează vechile gospodării din Măgureni (video - Adevărul), așezare aflată la circa 1.300 de metri altitudine, înființată în secolul al XIX-lea de familiile de ciobani și de tăietori de lemne din Munții Șureanu.

În afara schitului, nicio casă nu mai este locuită permanent, de mai mulți ani, în schimb unii localnici și-au transformat case în cabane pentru turiștii care străbat Via Transilvanica.

„Am găzduit până acum turiști români, dar și australieni, americani, nemți, argentinieni și așteptăm să vină zilele acestea un argentinan, care parcurge Via Transilvanica. Cei mai mulți au venit până în luna septembrie. Toți străinii au fost extrem de încântați de frumusețea acestor locuri și ne bucurăm că de câțiva ani, cătunul Măgureni renaște”, spune Aurelian Țambă, un localnic din Măgureni, care și-a pus la dispoziție casa în care a locuit la dispoziție turiștilor, prin intermediul ghidului Via Transilvanica.

Aurelian spune că a făcut parte din ultima generație de elevi ai școlii din Măgureni, desființată la începutul anilor ‘70. Atunci, cinci elevi mai învățau în școala din munți, de clasele I - IV. Satul, care la începutul secolului XX avea vreo 20 de familii, s-a depopulat aproape complet până la sfârșitul anilor ‘90, când doi- trei vârstnici mai rămăseseră aici.

Oamenii s-au stins ori au plecat, în schimb, un schit de maici a fost întemeiat aici, iar unele dintre vechile case au fost renovate și sunt folosite ca locuri de vacanță sau pentru turiștii tot mai numeroși în ultimii ani.

„Este probabil cel mai izolat loc în care am avut ocazia sa dorm peste noapte, și mi se pare o experiență inedită. Sper din inimă ca odată cu trecerea Via Transilvanica prin acest loc, satul Măgureni să renască. Îmi doresc asta pentru toate satele părăsite întâlnite pe acest traseu”, relatează un turist, care a rămas peste noapte la Măgureni, pe Via Transilvanica.

Satul Măgureni, căutat și în trecut de turiști

Satul Măgureni a fost întemeiat în secolul al XIX-lea de familii de crescători de vite și oi și de lucrători în vastele păduri din Munții Șureanu. Atunci, era înconjurat de păduri seculare de brad, însă nu avea drumuri.

„Totul se transporta pe cai şi în desagi, parcurgând pe jos cărări şi poteci care iarna erau aproape impracticabile. Oamenii plecau de vinerea la târg la oraş, aveau gazdă în Sibişel şi sâmbăta de dimineaţă plecau la târg în Orăştie, cumpărau bucate, le duceau la moară şi plecau din nou la gazdă în Sibişel, unde dormeau noaptea şi abia duminica pe la amiază ajungeau acasă. În perioada fără drum forestier, locuitorii cătunului circulau pe poteci puţin amenajate, pe la Puntea Fetii Mari, Piatra Puşcată, Izvorul Dulce, Curmătura Deluţului, Poiana Gardului, Deluţ şi Tarniţa, ieşind pe Râul Mare în apropiere de Piatra Neamţului”, arată Primăria comunei Beriu, de care aparține cătunul.

Trunchiurile copacilor tăiați în munți erau coborâte pe apele repezi de munte care coborau în valea Sibișelului.

„Lemnele de aici se transportau pe jos pe apă prin plutire sălbatică până la Greblă-Orăştie, unde se scoteau din apă. A urmat perioada când transportul lemnelor se făcea pe jilip, o construcţie din lemn, lungă de 1-2 km pe care se introducea apa. Aici au existat astfel de jilipuri pe râul Gliva, Valea Măgureni şi Râul Alunului”, arată documentele monografice prezentate de Primăria Beriu.

Drumul spre Măgureni, construit în anii '30

În anii ‘30, când a fost construit drumul forestier de circa 20 de kilometri care urca de la Sibișel la Măgureni, pe valea Sibișelului, satul de munte a devenit tot mai atractiv pentru amatorii de drumeții.

„S-a deschis o nouă arteră de comunicaţie în munţii Orăştiei, acoperiţi cu păduri seculare de brad, pin, gorun etc., pe o porţiune de 16 kilometri de la Sibişel la Măgureni, cătun situat la 1.300 metri altitudine. Prin aceasta s-a uşurat transportarea bradului, dându-se un folositor avânt lucrărilor edilitare şi o nouă sursă de câştig populaţiei acestui ţinut. Iar din punct de vedere strategic este de mare însemnătate acest drum, care trebuie prelungiy lungit, necondiţionat, până la vârful Godeanu, deschizându-se prin acest drum comunicaţia directă şi mai rapidă, deşi peste munţi, cu vechiul regat, peste vechea graniţă, în legătură cu noul drum deschis peste munţii Sebeşului”, informa ziarul Universul, în 1936.

De atunci, drumul era propus ca traseu atât pentru călătorii interesați de frumusețea zonei alpine a Munților Șureanu, dar și pentru oamenii de știință, interesați să cunoască așezările antice (cetățile dacice și castrele romane) care împânzesc munții.

„Dacă Sibişelul, pentru cei din Orăştie, este un potrivit loc de excursii uşoare, pentru turişti este un loc de plecare în frumoşii munţi ai Sebeşului. Pornind pe drumuri de munte, care duc dealungul Rîuşorului, pe poteca ce urcă spre coama Deluţului (1.119 metri), ajungem la Măgureni, o mică aşezare specifică de munte, compusă mai ales din oieri. Situată în apropiere de Orăştie (n.r. 30 de kilometri), în mijlocul unor munţi de peste 1.000 de metri, este des cercetată pentru recreaţie. De la Măgureni spre sud putem lua drumul spre Vârful Godeanu, nu însă şi cel mai uşor. Se recomandă călăuze dintre ţăranii de la Sibişel sau Măgureni, de la care putem închiria şi cai”, arăta istoricul Octavian Floca, în Ghidul județului Hunedoara (Deva, 1969).

Via Transilvanica în Hunedoara

Via Transilvanica este un traseu de drumeţie lung de 1.400 de kilometri, care pornește de la Putna, străbate Transilvania şi se încheie la Drobeta – Turnu Severin.

Ruta culturală, care poate fi parcursă pe jos sau cu bicicleta traversează judeţele Suceava, Mureş, Harghita, Braşov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Caraş Severin şi Mehedinţi.

În Hunedoara, Via Transilvanica  (video - Adevărul) parcurge 150 de kilometri trecând prin Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina și pe la poalele Retezatului. Începe din zona Cugir (Alba) – Romoșel, urcă spre satul Ciungu Mare, continuă pe drumuri forestiere spre cătunul Măgureni, coboară pe la poalele Vârfului Godeanu, la Sarmizegetusa Regia, apoi pe valea Grădiștii, în satul Grădiștea de Munte.

De aici urcă din nou pe Platoul Luncanilor, la Târsa și Poiana Omului, continuă prin Fundătura Ponorului din Munții Șureanu.

După ce a trecut prin comunele Romos, Beriu, Orăștioara de Sus, Boșorod, Pui ruta continuă prin Retezat, traversând zonele turistice ale comunelor Sălașu de Sus și Râu de Mori, apoi coboară în Țara Hațegului, la Sarmizegetusa (romană) părăsind județul prin Porțile de Fier ale Transilvaniei, spre Bucova (Caraș-Severin).

Artiști români și internaționali au transformat bornele kilometrice în opere de artă, sculptate în andezit.