S-a îndrăgostit de hotelul unde își petrecea vacanțele și l-a cumpărat. Femeia care și-a găsit paradisul în Thailanda

0
Publicat:

O franțuzoaică a renunțat la viața din Saint Tropez pentru a cumpăra hotelul la care mergea în vacanță, pe insula Koh Samui. Acum trăiește visul tropical alături de familie.

Hotelul cumpărat de franțuzoaică FOTO Booking

Pauline Cabessa, fostă manageră de restaurant în Saint Tropez, s-a îndrăgostit de un hotel din Thailanda în timpul vacanțelor și, într-o zi, a decis că vrea mai mult decât să fie doar turistă. A cumpărat hotelul unde revenea iarna de iarnă și l-a transformat în propriul colț de paradis.

„Pe avionul de întoarcere în Franța, tot ce ne spuneam era: trebuie să găsim o soluție să-l cumpărăm”, povestește Pauline pentru Business Insider.

Astăzi, îmbrăcată în haine vaporoase, colorate, Pauline conduce Cielo Samui, un hotel boutique aflat pe plaja Bo Phut din insula thailandeză Koh Samui.

Schimbare radicală: din Franța pe o insulă exotică

O turistă franțuzoaică s-a mutat pe insula Koh Samui din Thailanda FOTO: Arhivă

În 2017, Pauline și soțul ei, François, și-au făcut bagajele, și-au luat rămas-bun de la prieteni și au plecat spre Thailanda. Deși nu aveau experiență în administrarea unui hotel, au fost hotărâți să-și urmeze visul.

Simțeam că e momentul să ies din rutina de angajat și să fac ceva nebunesc. Dacă nu faci asta la timp, poate fi prea târziu”, spune Pauline, care avea atunci 43 de ani.

Cu banii strânși din restaurantele pe care le-a condus în Franța și cu ajutorul unui cuplu de prieteni din SUA, deveniți investitori, cei doi au preluat hotelul, pe care l-au redenumit Cielo Samui.

Pe insula Koh Samui, familia Cabessa a început o nouă viață. „Voiam ca fiica mea să învețe engleză și să cunoască oameni din toată lumea. Voiam și un al doilea copil”, povestește Pauline. Fiul lor s-a născut pe insulă, iar bunica copiilor s-a mutat și ea aproape de ei.

Renovare în pandemie, inspirată de Pinterest

Inițial, cei doi au păstrat hotelul așa cum l-au preluat, dar pandemia le-a schimbat planurile. „Nu era în plan să renovăm, dar am simțit că e momentul să transformăm locul”, spune Pauline.

Inspirată de Pinterest, ea a gândit un design nou, cu pereți texturați, podele din piatră și culori inspirate de Mediterana. Hotelul a fost complet renovat în doar nouă luni. A fost adăugat un studio de yoga, un spa și un restaurant extins, iar în timpul pandemiei au deschis și un alt restaurant în Fisherman's Village pentru a păstra echipa unită.

Viața reală din spatele visului

Astăzi, o cameră standard la Cielo Samui costă în jur de 260 de dolari pe noapte, iar o vilă cu trei dormitoare ajunge la 700 de dolari. Dar viața într-un colț de paradis nu e lipsită de provocări. „Am primit recenzii de la oameni care se plângeau că se aud valurile sau că nisipul e prea dur”, spune Pauline.

Ea coordonează 45 de angajați și este prezentă constant la hotel: salută angajații în limba thailandeză și stă de vorbă cu oaspeții, care vin din toată lumea – Europa, Australia, Singapore, Hong Kong și, recent, tot mai mulți din SUA.

„Thailanda va fi mereu acasă pentru mine”

Copiii învață la o școală internațională, iar familia se simte în siguranță pe insulă. „E o țară sigură. Poți lăsa copiii în mall sau pe plajă și nu-ți faci griji. Îmi place și cultura respectului față de vârstnici”, spune Pauline.

Ceea ce o bucură cel mai mult este atitudinea oamenilor: „E o ușurare. Dacă locuiești în Paris și iei metroul, nu zâmbește nimeni.”

În ciuda schimbărilor care au avut loc pe insulă în ultimii ani, ea consideră că viața acolo e mai ușoară. „Nu mă voi întoarce niciodată în Franța. Chiar dacă nu voi locui mereu în Samui, Thailanda va fi întotdeauna acasă pentru mine”, afirmă Pauline, hotărâtă.

Mai multe pentru tine:
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi