Prin ce metodă pot turiştii să simtă pe pielea lor cum va fi vremea de la noua destinaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noile simulatoare pot genera chiar şi efecte audio-vizuale. FOTO CNN

Atunci când plecăm într-o călătorie, ne dorim să ştim cum va fi vremea în noua noastră destinaţie, pentru a şti ce haine trebuie să ne punem în bagaj. Pe aeroportul Arlanda din Stockholm turiştii se pot bucura de acest privilegiu, simţind chiar ei temperaturile noilor destinaţii înainte să fi ajuns acolo.

Aeroportul Arlanda din Stockholm pune la dispoziţia turiştilor care îi vor „călca” pragul un serviciu inedit: aceştia vor putea testa temperatura de la noua lor destinaţie prin intermediul simulatoarelor de vreme. 

Simulatoarele vor putea fi folosite până la sfârşitul lunii august. Potrivit CNN, acestea utilizează datele furnizate în timp real din anumite locuri de pe planetă pentru a simula starea vremii la diferite destinaţii. Astfel, turiştii pot experimenta cum este vremea în locul în care urmează să călătorească, pentru a putea astfel să-şi adapteze vestimentaţia.

În plus, noile simulatoare pot genera chiar şi efecte audio-vizuale pentru a recrea experienţa trăită atunci când mergi în deşert, câmpii îngheţate sau oraşe aglomerate.

„Cu aceste simulatoare am vrut să aducem destinaţiile la oameni şi nu oamenii la destinaţii. Este o legătură directă cu lumea”, a declarat Michael Persson Gripkow, director de marketing la Swedavia, compania care administrează aeroporturile principale din Suedia, potrivit Mediafax. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune