Peștera interzisă din Apuseni care ascunde picturi vechi de zeci de mii de ani. Ce secrete au grotele oamenilor preistorici

O peșteră din Munții Apuseni a devenit faimoasă după descoperirea unor picturi vechi de zeci de mii de ani. Locul straniu de pe Valea Sighișelului, acum interzis turiștilor, continuă să îi surprindă pe oamenii de știință.

Aflată în nord-vestul României, Munții Apuseni sunt cunoscuți pentru resursele lor minerale impresionante: aur, argint, uraniu, metale rare și prețioase. Au fost locuiți din cele mai vechi timpuri, iar urmele lăsate de comunitățile străvechi s-au păstrat în locuri încă sălbatice, cum sunt numeroasele peșteri din Parcul Natural Apuseni.

Valea plină de peșteri

Un astfel de loc este Valea Sighiștelului, o rezervație naturală întinsă pe mai mult de 400 de hectare, în apropiere de orașul Ștei și de localitățile traversate de Crișul Negru, căutată pentru numeroasele sale peșteri misterioase.

„Deși întreaga vale nu măsoară decât nouă kilometri, aproape jumătate dintre aceștia sunt străbătuți printre pereți verticali care transformă sectorul său inferior într-un canion. Bazinul Sighiștelului adăpostește peste 200 de peșteri pe numai 10 kilometri pătrați, fiind arealul cu cel mai mare potențial de endocarstificare din țară”, arată administrația Parcului Natural Apuseni.

Dintre cele mai cunoscute peșteri din Valea Sighiștelului sunt Peștera Corbasca (300 metri), cu Lacul de Cristal, gururi, stalactite, coloane și mari depozite de montmilch; Peștera Coliboaia (310 metri) și Peștera din Dealul Secăturii (1.450 metri), care fac parte din același sistem carstic; Peștera Măgura (1.885 metri), cu galerii labirintice, săli de dimensiuni impresionante și galerii înguste.

Vizitarea Văii Sighiștelului poate avea drept punct de plecare drumul național 75 Lunca – Câmpeni, care, în localitatea Câmpani, se ramifică, continuându-se spre satul Sighiștel pe un drum pietruit. Un alt traseu posibil traversează Culmea Măgura, venind dinspre Peștera Urșilor, și coboară pe poteca marcată cu punct roșu.

Un loc aparte al rezervației este Peștera Coliboaia, aflată la aproximativ cinci kilometri în amonte de localitatea Sighiștel (comuna Câmpani, județul Bihor). Peștera are o intrare de formă triunghiulară, cu un portal înalt de aproximativ doi metri, iar de aici călătorii coboară în galeriile străbătute de un râu subteran, cu o lungime de aproximativ 750 de metri. Călătoria în adâncuri este dificilă și necesită echipament speologic. Sălile aflate la capătul ei au fost locul unor descoperiri impresionante de artă rupestră paleolitică, veche de aproximativ 23.000–35.000 de ani.

„Desenele din mica sală decorată a peșterii Coliboaia au fost realizate, potrivit cercetătorilor, cu cărbune de lemn și ar reprezenta animale: în special un bizon, posibil o felină, un rinocer, un urs mic, precum și mai multe gravuri, între care și o vulvă, a cărei origine antropogenă este menționată cu unele rezerve. Se remarcă omogenitatea decorului, liniile negre, modul de reprezentare a animalelor — realizate mai ales prin protome (partea anterioară a corpului) în profil vertical — și utilizarea frecventă a reliefului natural al peretelui peșterii”, nota cercetătorul Marin Cârciumaru în lucrarea dedicată descoperirilor din peșteră, cu titlul  „Coliboaia nu e Chauvet”.

Un ținut care nu anunța locuirea atât de veche

Surprinzător pentru oamenii de știință, Cheile Sighiștelului nu au păstrat alte vestigii care să arate că, în urmă cu peste 20.000 de ani, această zonă, cu numeroase peșteri și adăposturi spectaculoase, ar fi atras interesul comunităților preistorice.

Alți cercetători au observat rămășițe osoase și cranii de urs în numeroase locuri din peșteră, alături de urme de gheare sau lustruiri ale pereților, care arată că urșii au folosit cavitatea timp îndelungat ca vizuină pentru hibernare. Sala unde au fost descoperite picturile este situată la aproximativ 6–7 metri deasupra albiei actuale a pârâului, astfel că este posibil ca multe alte desene să fi fost distruse de curgerea apei în zonele inferioare ale peșterii.

„Prima ipoteză a cercetătorilor, bazată pe analiza stilistică și tematică — în special pe dominarea clară a animalelor considerate «periculoase» — este că imaginile au fost realizate într-o fază timpurie a artei paleolitice. Această ipoteză a fost confirmată de două datări cu radiocarbon. Este prima dată când artă parietală atât de veche a fost identificată fără dubii în Europa Centrală sau de Est”, arată studiul „Descoperirea unei noi peșteri decorate din Paleolitic în România (județul Bihor)”, realizat de Jean Clottes, Mihai Besesek, Bernard Gély și Călin Ghemiș.

Speologii au luat decizia de a închide peștera pentru a păstra și conserva cât mai bine descoperirile. Cu toate acestea, potrivit speologului Viorel Lascu, a fost descoperită o urmă și un înscris modern, ceea ce arată că unele persoane curioase nu au înțeles că accesul nu este permis. De asemenea, în peșteră a fost identificată și amprenta unui animal, posibil câine sau lup.

România, țara celor peste 10.000 de peșteri

Peste 10.000 de peșteri au fost identificate în România, unele dintre ele păstrând urme ale locuirii umane din cele mai vechi timpuri. Multe dintre ele au devenit, de-a lungul timpului, atracții turistice sau locuri care stârnesc interesul vizitatorilor datorită legendelor și vestigiilor păstrate aici.

Un craniu descoperit în Peștera Cioclovina din Munții Șureanu ar fi aparținut unei persoane care a trăit aici în urmă cu peste 30.000 de ani, iar urmele de pe el i-au determinat pe savanți să concluzioneze că omul preistoric ar fi avut o moarte violentă.

În Peștera Cizmei din Munții Apuseni, locuită încă din preistorie, o galerie a fost împodobită cu 14 gravuri rupestre, scrijelite în pereți cu ajutorul unor instrumente ascuțite.

„Privind peretele din stânga Peșterii Cizmei, de la început ne frapează regularitatea cu care se repetă subiectul figurațiilor respective — cercul, cu variantele sale. Este sigur stabilit de specialiști că dezvoltarea cultului solar s-a petrecut la începutul vârstei metalelor, concurând cu cultul zeiței neolitice. Este posibil ca el să fi căpătat, cu trecerea timpului, o valoare mistică și cosmogonică (spirala poate reprezenta simbolul începutului și sfârșitului de derulare a timpului) sau antropocentrică (labirintul destinului uman ori căutarea sufletului în traversarea vicisitudinilor vieții)”, arăta omul de știință dr. Marin Cârciumaru, care a studiat gravurile în anul 1987.

În aceeași peșteră a fost descoperit și scheletul unui om preistoric, în vârstă de 20–25 de ani, cu o constituție delicată, despre care cercetătorii cred că ar fi fost înmormântat aici într-un ritual pașnic.

Peșterile s-au numărat printre cele mai vechi adăposturi ale oamenilor, dar au fost folosite și ca sanctuare și locuri sacre, unde comunitățile preistorice își țineau ritualurile.