Articol publicitar

Mai mult decât o destinaţie: un adevărat trip.

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când simţi că ţi-ar prinde bine să pleci în călătorie, ştii bine că îţi doreşti mai mult decât să parcurgi o distanţă oarecare. Ştii că vrei să evadezi din rutină, să-ţi reîncarci bateriile cu energie.  Iar energia vine din experienţele pe care le trăieşti. Şi pentru asta există TRIPDor.

TRIPDor este un alt fel de agenţie de turism, care nu se rezumă la obiective şi acomodare. Toate ofertele noastre sunt selectate cu grijă, astfel încât să fie experienţe de care îţi vei aminti cu plăcere la întoarcere. Ne străduim mereu să-ţi oferim vacanţe sau weekenduri despre care vei povesti cu entuziasm alor tăi.  Să povesteşti cum ai descoperit locuri noi, care nici nu credeai că pot să existe în România. Sau cum ţi-ai luat inima în dinţi şi ai pornit într-o aventură plină de adrenalină, într-un loc plin de autenticitate.

Pentru că, atunci când pur şi simplu ţi-e dor să trăieşti, cel mai bun lucru e un „trip” – adică o călătorie din toate punctele de vedere: pentru minte, pentru inimă şi pentru simţuri.

Ca, de exemplu, o evadare pe Valea Prahovei. Chiar dacă ai mai fost, fii sigur că prin ofertele TRIPDor vei redescoperi această zonă plină de minuni ale naturii, dar şi de locuri însufleţite de legende din trecut. Sfinxul şi Babele, Castelul Peleş, dar şi Castelul Iuliei Haşdeu sau mânăstirea Sinaia -  toate aceste locuri de poveste sunt uşor accesibile într-o plimbare după care ştii că te întorci la patul cel mai confortabil şi camera cea ma liniştită cu vedere la munte. Cât despre mâncare, te vei întoarce gurmand chiar dacă nu erai. Intră acum pe www.tripdor.ro şi rezervă-ţi o experienţă de poveste.

SC Tripdor Travel SRL este o structură de economie socială cofinanţată din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, „Investeşte în oameni!”

Mai multe pentru tine:
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie