Video Imagini inedite din peșterile spectaculoase ale Apusenilor. Care pot fi vizitate în orice anotimp VIDEO

0
Publicat:

Câteva dintre cele mai spectaculoase peșteri din România se află în Munții Apuseni, pe teritoriul Parcului Natural Apuseni din Alba. Un documentar inedit surprinde cele mai frumoase formațiuni carstice.

Portalul gigantic al Cetăților Ponorului FOTO captură Youtube

Parcul Natural Apuseni este situat în vestul României, în partea central-nord-vestică a Munţilor Apuseni, întinzându-se pe o parte din masivele Bihor la sud şi Vlădeasa la nord, pe teritoriul administrativ a trei judeţe (Cluj 40%, Bihor 32%, Alba 28%).

Cuprinde suprafeţe de pe teritoriul administrativ a 16 comune, şi proprietăţi aparţinând la 25 de comune. În ce priveşte numărul de comunităţi, pe teritoriul Parcului sunt cuprinse integral 53 localităţi şi 3 sate de vacanţă (Boga, Fântânele şi Vârtop), parţial fiind cuprinse încă 8 localităţi, situate pe limitele parcului.

Una dintre principalele atracții ale zonei sunt peșterile. În cadrul unui proiect cu finanțare eruopeană, administrația Parcului a realizat un documentar care prezintă cele mai spectaculoase formațiuni carstice din această zonă a României.

Administrația a realizat, de asemenea, și o clasificare a peșterilor în funcție de valoarea acestora. Amenajate pentru turism sunt Peștera Urșilor, Ghețarul de la Scărișoara, Ghețarul de la Vârtop și Poarta lui Ionele.

Peşteri integral de Clasă A (peşteri de valoare excepţională care, prin interesul ştiinţific sau unicitatea resurselor sunt reprezentative pentru patrimoniul speologic naţional şi internaţional):

Alba: Pojarul Poliţei, Avenul de la Tău, Hoanca Apei, Peștera Dârninii; Bihor: Gheţarul Focul Viu, Peștera Micula, Peștera Smeilor de la Onceasa, Piatra Altarului, Peștera cu Oase; Cluj: Vârfuraşu, Avenul Poieniţa.

Peşteri cu sectoare de Clasă A şi B: 

Alba: Gheţarul Scărişoara, Aventul de sub Zgurăşti; Bihor: Peștera Urşilor-Chişcău, Peștera Rece, Poarta Alunului, Peștera Cerbului (Galeria Helictitelor), Avenul cu Vacă (Galeria Jderilor); Cluj: Peștera Mare de pe Valea Firii (cunoscută şi ca Peștera Humpleu)

Ghețarul de la Scărișoara FOTO Adevărul

Peşteri integral de Clasă B (peşteri de importanţă naţională care se disting prin mărime, raritatea resurselor şi prin potenţial turistic):

Alba: Gheţarul de la Vârtop, Coiba Mare, Hodobana, Avenul cu Două Intrări, Avenul din Şesuri; Bihor: Avenul din Hoanca Urzicarului, Ponorul Mare, Peștera Diaclază, Izbucul Alunul Mic

Peștera Ghețarul de la Vârtop FOTO Adevărul

Peşteri cu sectoare de Clasă B şi C: Cetăţile Ponorului (Bihor)

Peşteri integral de Clasă C (peşteri de importanţă locală, protejate pentru semnificaţia lor geologică, peisagistică, hidrologică, istorică sau pentru dimensiunile lor):

Alba: Coiba Mică, Izbucul Tăuz, Izbucul Coteţul Dobreştilor, Izbucul Poliţei, Poarta lui Ionele, Izbucul Mătişeşti; Bihor: Avenul Borţig, Cetăţile Rădesei.

Mai multe pentru tine:
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
În spatele ușilor închise de la palat, când nimeni n-o vedea, Kate „a plâns în hohote”. S-a întâmplat totul chiar înainte de-a apărea în public!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Scene hilare în apropierea Parlamentului European. Cum a coborât un bărbat de la etajul trei pe balcoanele unui imobil din Bruxelles: „M-am apucat să îl filmez ...”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”