FOTO VIDEO Fenomenul care are loc o dată la zece ani:Marele Canion, pierdut în ceaţă şi fum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O dată la zece ani, Marele Canion poate fi asemuit unui regat al cerului datorită unui fenomen meteorologic numit inversiune termică

Cei care s-au aventurat săptămâna aceasta pe rutele Marelui Canion au fost martorii unui adevărat spectacol al naturii. Valuri de ceaţă combinate cu poluare au învăluit aproape în totalitate platoul din rocă, lung de circa 447 de kilometri, şi au creat un peisaj de vis pentru turiştii aflaţi la faţa locului.

Potrivit declaraţiilor făcute de reprezentanţii Parcului Naţional al Marelui Canion pe Facebook, acest fenomen meteorologic are loc atunci când un strat de aer rece se formează sub un strat de aer cald, iar această întâlnire produce o acumulare a poluanţilor. Inversiunea termică acţionează ca un capac ce împiedică dispersia valurilor de ceaţă şi poluare, rezultatul fiind de-a dreptul fascinant. 

Specialistul în fenomene meteorologice Ranger Erin Whittaker a declarat pentru Daily Mail că inversiunea termică poate avea loc de două ori pe an, însă fenomenul are o asemenea amplitudine numai o dată la zece ani.

Fără să ştie că sunt martorii unui fenomen atât de rar, o parte din turiştii ajunşi weekendul acesta în parcul american au fost dezamăgiţi pentru că n-au putut să vadă faimosul canion.

Citeşte şi:

Danakil, cel mai fierbinte loc de pe pământ 

Cum arată Marele Canion de pe sârmă 

Marele Canion - mai vechi decât se credea?  

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie