Cum se va schimba călătoria cu avionul: casca high tech cu ecran video şi airbag, noua invenţie de la Airbus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O cască montată pe tetiera fiecărui scaun din avioane va face mult mai plăcut zborul cu avionul în viitor, dacă reprezentanţii Airbus vor breveta noua lor invenţie. Pasagerii vor putea viziona filme pe ecranul video încorporat şi vor asculta muzică în căşti în timpul călătoriei.

Călătoriile cu avionul ar putea deveni mult mai plăcute în viitor dacă Airbus va reuşi să echipeze avioanele cu un gadget desprins din Star Wars: o cască fixată pe tetiera fiecărui scaun care se trage peste cap pentru a asigura pasagerilor izolare fonică totală şi posibilităţi de divertisment.

Compania europeană constructoare de avioane a solicitat recent un brevet de invenţie pentru acest gadget, scrie publicaţia britanică „Daly Mail“.

Casca este echipată cu un ecran video pe care se pot urmări filme sau care poate fi folosit pentru jocuri video, cu o pereche de ochelari pentru o claritate mai bună a imaginilor şi cu un set de căşti. Astfel, pasagerii nu vor mai auzi zgomotul produs de motoarele de avion şi nici plânsetele copiilor în timpul călătoriei.

Un airbag de mici dimensiuni va fi încorporat în cască pentru a proteja călătorii în timpul turbulenţelor puternice, au mai spus reprezentanţii constructorului de avioane. Dar poate cea mai interesantă şi mai bizară dintre funcţiile aceste căşti este posibilitatea de a difuza substanţe odorizante. Pasagerii se pot răfăţa astfel cu arome plăcute dacă cele din avion nu le sunt pe plac.

Invenţia, care aparţine francezului Bernard Guering, ar putea fi foarte utilă pasagerilor care se tem de zobrul cu avionul, posibilităţile de divertisment fiind o metodă de a le distrage atenţia. „Este binecunoscut faptul că zborul cu avionul reprezintă o sursă de stres pentru anumiţi pasageri. Unul dintre scopurile invenţiei este de a îmbunătăţi confortul acestora“, au menţionat reprezentanţii companiei Airbus în cererea de brevetare. Aceştia precizează însă că este vorba doar despre un brevet din cele câteva mii pe care le-a solicitat compania de-a lungul timpului şi că ar mai putea dura ceva vreme până când invenţia va ajunge la bordul aeronavelor Airbus.

Într-o altă cerere depusă în acest an, constructorul de avioane solicita modificarea designului scaunelor din aeronavele sale. Din schiţa depusă se putea vedea că pasagerii vor deveni foarte înghesuiţi, scaunele fiind aşezate mult mai aproape unul de celălalt, iar pernele noilor scaune arată ca o şa de bicicletă (foto).

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete