Cum arăta Roma antică în anul 320: uimitoarea reconstrucţie 3D a oraşului - tur virtual FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Academicienii care au luat parte la proiectul Romei Renăscute au ales anul 320, crezându-se că acesta este anul în care oraşul a cunoscut cea mai dezvoltată perioadă a sa. FOTO dailymail.co.uk

O reconstrucţie 3D a Romei oferă o perspectivă rarisimă a oraşului în timpul anului său de maximă glorie. Aceasta recreează 25 de kilometri de oraş, completând spaţiile dintre locurile renumite şi de importanţă majoră.

Videoclipul, care prezintă realitatea virtuală a Romei anului 320, plimbă vizitatorul prin oraş, printre obiective enumerându-se şi Pantheonul şi Colosseumul, aşa cum ar fi arătat în cel mai glorios an al Romei. Ceea ce este cu adevărat unic în această simulare este faptul că academicienii au umplut toate golurile, folosind date istorice pentru a recrea străzile şi pieţele publice care ar fi existat în acea perioadă.    

Clipul oferă o imagine detaliată a ceea ce s-ar fi aflat în interiorul Pantheonului, care poate fi vizitat şi în prezent, şi a felului în care ar fi arătat acesta în urmă cu 1.700 de ani. Sunt prezentate, de asemenea, locuri faimoase precum Colosseumul şi Arcul lui Constantin (foto jos), dedicat de senat lui Constantin I (306-337), împăratul mutându-se în cele din urmă la Constantinopol fără a mai vedea vreodată monumentul finalizat.

FOTO dailymail.co.uk

Academicienii care au luat parte la proiectul Romei Renăscute au ales anul 320, crezându-se că oraşul a cunoscut cea mai dezvoltată perioadă a sa cu scurt timp înainte ca împăratul Constantin cel Mare să mute capitala imperiului la Constantinopol, Istanbulul de astăzi. După respectiva perioadă, Roma a intrat în declin, dar în anul 320 oraşul a fost la cea mai mare înălţime a grandorii sale, cu o populaţie de 1-2 milioane de romani. Oraşul a rămas cel mai populat oraş al lumii vestice până ce a fost depăşit de Londra secolului al XIX-lea. 

Turul virtual plimbă vizitatorul pe Dealul Palatin (foto jos), arătându-i palatele vaste de care s-au bucurat împăraţii romani. Naratorul, doctorul Steven Zucker, povesteşte şi despre cum termenul „palate” îşi are de fapt originile în Dealul Palatin, care în cele din urmă a ajuns să însemne locul în care trăieşte un împărat, şi care derivă din denumirea locaţiei fizice din Roma.

FOTO dailymail.co.uk

În clip este prezentat şi Circus Maximus, arena în care romanii făceau întreceri cu carele de război, unde vânau animale şi unde ar fi ţinut festivaluri religioase.

Modelul este important mai ales prin recrearea întregului oraş, mai mult decât pentru recrearea fiecărui loc în parte, pentru că arată cât de aproape era palatul şi dacă împăratul putea pur şi simplu să coboare dealul pentru a privi spectacolele. Totodată, acesta arată incredibilele apeducte romane, formând turnuri deasupra străzilor şi aducând apă proaspătă din munţi de la o distanţă de 30-40 de kilometri.

Turul virtual prezintă şi Băile lui Traian, băi publice care au devenit un model pentru locuitorii Romei. Vizitatorului îi este arătat şi Colosseumul, explicându-i-se în acelaşi timp că acesta era cunoscut la acea dată sub denumirea de Amfiteatrul Flavius, după împăratul Vespasian (din dinastia Flavius) care l-a construit.

Clipul conţine şi imagini din Templul lui Venus şi Roma, construit de împăratul Hadrian.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham