Cele mai căutate destinaţii de Crăciun şi Revelion. Cererile românilor pentru vacanţele de sărbători au crescut cu 45%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bali, Indonezia

Cererile românilor pentru vacanţele de Crăciun şi Revelion au crescut cu 45%, comparativ cu 2018, iar printre destinaţiile de plajă căutate de turişti pentru acest sfârşit de an sunt Republica Dominicană, Cuba, Mauritius, Maldive şi Indonezia, arată datele touroperatorului Eturia.

De Revelion, tariful pentru un sejur la plaja în Mauritius şi Seychelles porneşte de la 2.750 euro/persoană, cu toate taxele, precizează Eturia. 

„Sfârşitul de an îi determină pe români să se grăbească în a-şi stabili vacanţa de sărbători. Printre favorite, se numără vacanţele dedicate relaxării la plajă, dar şi cele care sunt construite în jurul unor experienţe autentice. Indiferent de tipul de vacanţă ales, raportul calitate-preţ, escalele scurte între zboruri şi hotelurile bine localizate fac diferenţa şi sunt cele mai căutate.

Astfel, numărul de cereri primite primite de către Eturia pentru vacanţele de iarnă a crescut cu aproximativ 45%, faţă de anul precedent. Printre motive se numără dorinţa românilor de a fugi de frigul iernilor din ţară, nevoia de relaxare după un an greu, dar şi ofertele variate de vacanţe exotice existente pe piaţă“, arată Eturia, într-un comunicat.

Există anumite ţări care rămân constant printre preferinţele românilor, fiind în atenţia lor şi cu ocazia Crăciunului şi Revelionului, spun reprezentanţii companiei.

„Şi anul acesta observăm un interes crescut al turiştilor pentru destinaţiile cu plajă, cu temperaturi mult peste cele din ţară: Caraibe (în special Republica Dominicană şi Cuba), Mauritius, Maldive şi Indonezia rămân favoritele românilor. Pentru a veni în întâmpinarea acestor dorinţe, am pregătit pachete speciale: tariful pentru un sejur de Crăciun în Maldive, la un hotel de patru stele, porneşte de la 2.200 euro/persoană - toate taxele incluse. De Revelion, tariful pentru un sejur la plaja în Mauritius şi Seychelles porneşte de la 2.750 euro/persoană şi include toate taxele“, a declarat Sorin Stoica, CEO Eturia.

Dincolo de aceste destinaţii care rămân în vogă an de an, se conturează şi un nou trend în ceea ce priveşte modalitatea călătorilor de a-şi petrece sărbătorile de iarnă, mai spune el.

„O noutate a anului 2019 o reprezintă faptul că tot mai mulţi români renunţă la vacanţele de tip sejur în favoarea croazierelor (alese de cei care preferă o vacanţă relaxantă, dar presărată cu obiective) şi tururilor cu însoţitor (preferate de cei care vor o vacanţă activă, plină de experienţe inedite). Pentru a răspunde acestui trend, Eturia a lansat, încă din sezonul estival, o ofertă diversificată de pachete de vacanţă în destinaţii exotice“, declară Stoica.

De exemplu, un circuit de grup cu însoţitor în Mexic, care cuprinde atât zile de explorare a culturii mayaşe şi oraşelor coloniale, cât şi zile de relaxare la plajă, are un tarif de 3.990 euro/persoană, cu toate taxele incluse. Iar pentru o croazieră de neuitat în Australia şi Noua Zeelandă, tariful porneşte de la 4.350 euro/persoană şi include zboruri de linie cu taxele de aeroport incluse, transferuri, cazare, mese, asigurare complexă de călătorie.

Eturia este specializată în vacanţe exotice personalizate şi pune la dispoziţia turiştilor români vacanţe tailor made (personalizate - n.r.) în peste 120 de destinaţii din întreaga lume. În anul 2018, Eturia a înregistrat o cifră de afaceri de 12 milioane de euro, iar în 2019 prevede o creştere de 20%, comparativ cu 2018.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG